Persoanele singure și familiile care nu-și permit să plătească în întregime cheltuielile cu încălzirea în sezonul rece pot să ceară de la stat un ajutor de încălzire, sub forma unei sume de bani care să-i ajute să acopere o parte din aceste cheltuieli.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă persoanelor singure și familiilor care nu-și permit să plătească toată cheltuiala pentru căldură în timpul sezonului rece, iar acordarea acestui ajutor e prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
„Ajutorul pentru încălzirea locuinței prevăzut de prezenta ordonanță de urgență ca măsură de sprijin suportată din bugetul de stat se acordă numai familiilor și persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări specifice pentru diverse ramuri economice, precum și în baza legii", conform actului normativ.
Trebuie reținut că ajutorul se dă numai pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni și combustibili petrolieri.
Concret, cuantumul acoperit de autorități din costul de încălzire scade sau crește în funcție de venitul net mediu lunar.