Dorohoi News Logo

Noi reguli pentru fumători

fumători

Mai mulți deputați și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale au susținut, marți, la ședința Comisiei pentru sănătate de la Cameră, respingerea inițiativei legislative a senatorului PNL Daniel Fenechiu referitoare la relaxarea prevederilor legii pentru combaterea consumului de tutun și au făcut propuneri de amendare a legii, printre care interzicerea fumatului și în autovehiculele în care se află minori și femei însărcinate.

Președintele Asociației ''Mame pentru Mame'', Ana Măiță, a propus un amendament prin care interzicerea fumatului să fie extinsă și în autoturismele în care se află copii sau femei însărcinate, iar deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a anunțat că va prelua acest amendament.

„Se interzice fumatul în toate spațiile închise, spațiile de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, precum și în autovehiculele în care se află minori sau femei însărcinate. De la prezentele prevederi fac excepție celulele pentru deținuți, din penitenciarele de mare siguranță'', prevede amendamentul.

Ea a explicat că, prin acest text, se asigură dreptul prevăzut în articolul 49 din Constituție prin care copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și asistență, în realizarea drepturilor lor.

„Având în vedere expunerea crescută la substanțele toxice din fumul de tutun, în condițiile restrictive din punct de vedere al ventilației, specific autovehiculelor, dar și imposibilitatea minorului și a fătului nenăscut de a se apăra în fața acestor agresiuni, este datoria morală și legală a adulților să îi protejeze'', a mai spus aceasta.

Tudor Ciuhodaru, deputat PSD, a precizat că își asumă promovarea amendamentului și votează împotriva proiectului inițiat de Daniel Fenechiu.

Medicul Magdalena Ciobanu, expert în Ministerul Sănătății, a propus ca persoanele internate în spitalele de psihiatrie în baza unor hotărâri judecătorești să beneficieze de locuri de fumat.

„Persoanele din spitalele de psihiatrie, internate cu boli psihice, contrar voinței lor, și anume pe baza unei hotărâri judecătorești, trebuie să beneficieze de locuri de fumat, în condiții de siguranță și în condițiile în care niciun alt bolnav și nici personalul medical să aibă acces'', a spus Ciobanu.

Ea a adăugat că nu este vorba de o prevedere pentru toate persoanele din spitalele de psihiatrie, ci numai de cele internate în baza unei hotărâri judecătorești.

„Aceste persoane cu boli psihice au totuși dreptul de a consuma un produs legal și nu au voie să iasă din incinta spitalului'', a motivat propunerea medicul Magdalena Ciobanu.

Comisia pentru sănătate urmează să ia o decizie în privința inițiativei legislative și a propunerilor de modificare a legii antifumat în una dintre ședințele următoare.

Proiectul inițiat de Daniel Fenechiu modifică Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea consumului de tutun în sensul că ar permite fumatul în spații special amenajate și ar redefini "spațiul închis" în care nu se poate fuma.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web