Senatul, în ședința plenului de luni, a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 46/2017 referitoare la voucherele de vacanță în forma adoptată de Guvern, astfel că autoritățile publice locale și centrale vor acorda angajaților din sistemul public central sau local, pentru perioada 1 iulie 2017 - 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație sub formă de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei.
Ordonanța a fost criticată, în plen, de opoziție și de senatorul PSD Eugen Teodorovici.
Conform OUG 46/2017, instituțiile și autoritățile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, precum și operatorii economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, "acordă, în limita sumelor prevăzute în bugetul alocat cu această destinație, în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, o singură indemnizație de vacanță sau o singură primă de vacanță, după caz, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat. În limita resurselor bugetare, angajatorul stabilește (...) când acordă voucherele de vacanță, de comun acord cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz".
Voucherele de vacanță emise pe suport electronic pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de servicii turistice în unitățile afiliate, fiind considerată contravenție dacă voucherul este acceptat de la alte persoane decât titularul.
Actul normativ prevede că sunt interzise comercializarea voucherelor, fapta de a da rest în bani la voucherul de vacanță, diminuarea valorii nominale a acestora și vânzarea de către agențiile de turism la un preț mai mare a aceluiași pachet de servicii achiziționat cu vouchere de vacanță, față de cel achitat cu alte mijloace de plată.
Senatorul PNL Florin Cîțu a subliniat că prin Ordonanță se acordă vouchere de vacanță într-un an în care au fost tăiate la rectificarea bugetară 10,6 miliarde de lei de la investiții.
„PNL nu susține această Ordonanță, această măsură, tocmai pentru că nu își are rostul, în condițiile în care deja, pentru unii, salariile în sectorul bugetar au crescut cu 50%", a spus Cîțu.
Președintele Comisiei de buget-finanțe, senatorul PSD Eugen Teodorovici, și-a exprimat dezacordul față de modalitatea de acordare a acestor vouchere de vacanță.
„Mecanismul pe care îl propuneți, acela de vouchere, este unul care nu se justifică. Se putea face foarte bine la nivelul unei instituții publice decontarea în limita a 1.450 de lei a oricărei facturi venită din partea unui operator de turism, indiferent de locație, de numărul de stele sau margarete. Era mai simplu, fără să mai dați bani pe vouchere (...) Angajații pot să intre din prima zi de lucru în concediu de odihnă, cum spune legea. Asta înseamnă că acea persoană, neavând voucher, nu va putea deconta o parte din servicii. (...) Ca Minister al Turismului trebuie să fiți preocupați ca voucherele să fie cheltuite cât mai multe în timpul unui an. Faptul că un angajat la stat transferă copilului său un astfel de voucher pentru a-l utiliza acel copil nu înseamnă nimic. Persoana respectivă (n.r. titularul voucherului) poate să nu plece din motive de sănătate și un astfel de voucher să rămână neutilizat (...) Sper ca până la final de an să gândiți un sistem mult mai eficient", a afirmat Teodorovici.
Proiectul de lege privind aprobarea OUG 46/2017 pentru modificarea și completarea OUG 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță a fost adoptat de plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată cu 70 de voturi "pentru" 12 "abțineri" și 24 "împotrivă". Actul normativ va intra în dezbaterea Camerei Deputaților cu rol decizional în acest caz. Sursa: Agerpres