Dorohoi News Logo

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 15-28 ianuarie

frig-ger

Prognoza meteo în intervalul 15-28 ianuarie 2018. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, meteorologii oferă minimile, maximele și fenomenele meteo din toare regiunile țării, în intervalul 15-28 ianuarie, mai ales acum când un aer polar traversează România.

MOLDOVA:
Vremea va fi rece la debutul intervalului, geroasă în noaptea de 15/16 ianuarie. Apoi valorile -în creștere semnificativă- vor caracteriza un regim termic peste cel specific perioadei; astfel între 17 și 22 ianuarie vor fi maxime de 2…6 grade și minime de -5…1 grad, mediat pe regiune. Va urma un interval scurt (23-24 ianuarie) de vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 0…2 grade și ale celor nocturne de -7…-3 grade, iar pentru ultimele zile estimările prognostice indică din nou o creștere a temperaturilor peste norma caracteristică.
În perioada 17-18 ianuarie precipitații mixte, în general slabe se vor semnala pe arii relativ extinse. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în zilele de 21 și 22 ianuarie.

BANAT:
Intervalul va debuta cu temperaturi relativ scăzute, dar în limite normale pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi, deși vor fi unele variații termice de la o zi la alta, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit. Astfel, în intervalul 17-21 ianuarie vor fi maxime de 4…9 grade și minime de -1…4 grade, în medie regională. În perioada 22-25 ianuarie temperaturile vor fi în scădere, apropiindu-se de mediile multianuale, cu valori diurne de 2…4 grade și nocturne de -4…-2 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință se estimează o creștere a temperaturilor peste limitele climatologice ale ultimei decade de ianuarie.
Precipitații în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ploaie se vor semnala în perioada 16-17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere și în intervalul 21-22 ianuarie.

CRIŞANA:
Intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi relativ scăzute, ce se vor situa totuși în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie, apoi, între 17 și 21 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste normalul perioadei, cu maxime de 3…7 grade și minime de -2…2 grade, în medie. Ulterior, între 22 și 24 ianuarie va fi o perioadă cu temperaturi în scădere, din nou apropiate de cele normale pentru perioada din an, cu o medie regională a valorilor diurne de 1…3 grade și a celor nocturne de -6…-4 grade. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului de referință indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă.
Precipitații mixte, moderate cantitativ se vor semnala în 16-17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi din nou ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

TRANSILVANIA:
Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă în dimineața de 16 ianuarie. Apoi, până în 22 ianuarie valorile termice, în creștere semnificativă, se vor situa în general peste cele climatologic specifice, cu medii ale maximelor de 2…7 grade și ale minimelor de -6…0 grade. Va urma o perioadă mai rece în 23-24 ianuarie când vor fi valori medii diurne în jurul a 0 grade și nocturne de -7…-5 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință sunt estimate temperaturi din nou în creștere.
Precipitații frecvente -predominant ninsoare, dar trecător și lapoviță sau ploaie- se vor semnala în perioada 16-17 ianuarie. Probabilitatea pentru precipitații va fi din nou ridicată și între 21 și 23 ianuarie.

MARAMUREŞ:
Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă local în dimineața de 16 ianuarie. Apoi, până în data de 21 ianuarie valorile termice -în creștere- se vor situa peste cele obișnuite ale perioadei din an, cu medii ale maximelor de 2…6 grade și ale minimelor de -4…0 grade. Va urma o perioadă mai rece între 22-24 ianuarie când vor fi valori medii diurne în jurul a 0 grade și nocturne de -7..-5 grade. Pentru ultimele zile ale intervalului de referință sunt estimate temperaturi din nou în creștere. Probabilitatea pentru precipitații -predominant ninsoare, dar trecător și lapoviță sau ploaie- se va menține relativ ridicată în perioada 16-22 ianuarie.

DOBROGEA:
Vremea va fi rece la debutul intervalului, cu temperaturi diurne negative și o medie a celor nocturne de -6 grade. Apoi valorile -în creștere semnificativă- vor caracteriza în general un regim termic peste cel specific perioadei; astfel între 17 și 22 ianuarie vor fi maxime de 4…8 grade și minime de -2…5 grade, mediat pe regiune. După un interval scurt (23-24 ianuarie) cu o vreme mai rece, cu medii ale temperaturilor diurne de 2…4 grade și ale celor nocturne de -4…-2 grade, estimările prognostice indică din nou o creștere a temperaturilor peste norma caracteristică ultimei decade de ianuarie.
În perioada 17-18 ianuarie precipitații mixte se vor semnala pe arii relativ extinse. Probabilitatea pentru precipitații va crește din nou în zilele de 22 și 23 ianuarie.

MUNTENIA:
Intervalul celor două săptămâni de prognoză va debuta cu temperaturi scăzute, local cu ger în nordul regiunii în dimineața de 16 ianuarie. Apoi, între 17 și 22 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de valori peste normalul perioadei, cu maxime de 4…8 grade și minime de -3…2 grade, în medie. Ulterior, între 23 și 25 ianuarie va fi o perioadă cu temperaturi în scădere, mai apropiate de cele climatologic specifice, cu o medie regională a valorilor diurne de 1…3 grade și a celor nocturne de -6…-3 grade. Estimările pentru ultimele zile ale intervalului de referință indică o încălzire a vremii, din nou cu valori peste normă.

La începutul intervalului vor fi ninsori slabe (fulguieli) pe spații restrânse, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitațiile -ploaie, lapovița și trecător ninsoare- vor fi frecvente. Probabilitatea pentru precipitații va fi din nou mai ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

OLTENIA:
Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, geroasă local în dimineața de 16 ianuarie în nordul regiunii. Apoi, temperaturile vor crește semnificativ, iar până spre sfârșitul perioadei de referință se vor situa în general peste normele climatologic specifice perioadei. Vor fi medii ale maximelor de 2…6 grade și ale minimelor de -4…0 grade, valori mai mici fiind posibile în perioada 24-25 ianuarie.
La începutul intervalului vor fi ninsori slabe, locale, iar în jurul datei de 17 ianuarie precipitații mixte, moderate cantitativ se vor semnala pe arii extinse. Probabilitatea pentru precipitații va fi din nou mai ridicată în perioada 21-23 ianuarie.

LA MUNTE:
Vremea rece, local geroasă se va menține la începutul intervalului. Apoi, deși vor fi variații de la o zi la alta, temperaturile se vor situa în general peste cele climatologic specifice perioadei, cu medii ale maximelor de -2…2 grade și ale minimelor de -7…-3 grade, valori mai mici fiind posibile în data de 18 ianuarie și în perioada 23-24 ianuarie.
În intervalul 16-18 ianuarie precipitațiile vor fi frecvente, moderate cantitativ; vor predomina ninsorile, dar trecător pot apărea și lapoviță sau ploi, la altitudini de sub 1400 m. Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată și în perioada 21-23 ianuarie.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web