Dorohoi News Logo

Vinerea Mare-zi liberă, pe ultima sută de metri

Vinerea-Mare-zi-libera

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea prin care Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este declarată zi liberă, nelucrătoare. Astfel, începând din acest an, românii vor sta acasă pe 6 aprilie, ultima vineri dinaintea Paştelui (8 aprilie).

Legea a fost iniţiată de un grup de parlamentari, iar printre argumentele lor se numără importanţa simbolică a acestei zile, fiind unul dintre cele mai importante evenimente religioase din an, precum şi faptul că în16 dintre cele 28 de ţări din Uniunea Europeană, Vinerea Marea este zi legală de sărbătoare.

Ţările unde Vinerea Mare este zi legală de sărbătoare sunt: Germania, Marea Britanie, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru şi Luxemburg.

Iniţiatorii subliniază, totodată, că în România, Codul Muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine decât în alte state europene, cum ar fi Belgia, Lituania şi Cipru unde numărul acestora ajunge la 16-17.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web