Dorohoi News Logo

Controale peste controale! Patronii au intrat în atenția inspectorilor ITM

controale ITM

CAMPANIE NAŢIONALĂ privind verificarea modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale, legate de modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat - prevederi derogatorii de la Legea 62/2011, reglementate prin art. VII din OUG nr.82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, registrul general de evidenţă al salariaţilor şi stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

În perioada 2 aprilie - 29 iunie 2018, se va desfăşura la nivel naţional, Campania de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale, legate de modificarea salariului brut în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. 

I.OBIECTIVUL CAMPANIEI 
-Verificarea modului în care angajatorii au respectat prevederile  art. VII alin I din OUG 82/2017 – în unităţile în care nu există încheiat contract/acord colectiv de muncă, iniţierea negocierii colective este obligatorie. 
-Verificarea modului în care angajatorii au respectat prevederile art. VII alin.2 din OUG 82/2017 – obligativitatea negocierii colective a actelor adiţionale la contracte şi acordurile colective de muncă în vigoare.
-Verificarea modului în care angajatorii au respectat prevederile art. 13 alin. 2 din HG 905/2017 – orice modificare a datelor prevăzute anterior, trebuiau transmise până la data de 31.03.2018.
-Verificarea modului în care angajatorii au respectat prevederile HG 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu data de 01 ianuarie 2018
-Constatarea modificării salariului de bază lunar brut (creştere/diminuare) ca urmare a transferării contribuţiilor sociale de la angajator la angajat realizată prin încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă sau a unui act adiţional la aceasta prin decizie.

II.MOTIVAREA CAMPANIEI
În conformitate cu prevederile legale, instituţia noastră are funcţia generală de comunicare, prin care se asigură schimbul de informaţii cu autorităţile administraţiei publice central şi locale, precum şi cu persoanele fizice şi juridice supuse activităţii de control, informarea acestora şi a cetăţenilor asupra modului cum se respect  şi se aplică prevederile legislaţiei  din domeniile de competenţă.
De asemenea, Inspecţia Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă, controlează acordarea drepturilor cuvenite salariaţilor, ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă, respectiv prevederile legale care reglementează registrul general de evidenţă al salariaţilor.

În acest context este necesară desfăşurarea unor acţiuni de verificare a modului în care angajatorii au aplicat prevederile legale privind modificarea salariului brut, în contextul transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat şi stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară.

III.GRUP ŢINTĂ
Campania va viza toate entităţile care au calitatea de angajator, din toate domeniile de activitate.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web