Dorohoi News Logo

Un bărbat din Iași a jucat la păcănele banii primiți de la Uniunea Europeană

a jucat la pacanele banii de la UE

Un bărbat din Iași a jucat la păcănele banii primiți de la Uniunea Europeană pentru „tinerii fermieri”, însă nu a scăpat nepedepsit. Andrei Anti a fost condamnat la închisoare deoarece a schimbat destinația fondurilor europene.

Judecătorii Tribunalului Iași l-au condamnat pe Andrei Anti la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare deoarece a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația fondurilor obținute de la bugetul Uniunii Europene, notează Mediafax.ro.

De asemenea, instanța l-a obligat pe Andrei Anti să urmeze un curs de calificare profesională și să presteze muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Butea, pe o perioadă de 70 de zile.

Bărbatul este rudă îndepărtată cu primarul comunei Butea, Anton Anti, a cărui soție a murit în condiții suspecte din cauza unei intoxicații.

„Știu despre problemele acestui tânăr care are acum probleme cu legea. El a lucrat un timp în Spania după care a revenit acasă și a dorit să-și facă o fermă de vaci cu bani europeni. S-a apucat de treabă dar nu a avut susținere. Fosta conducere a Primăriei nu l-a ajutat cu nimic pentru că nu a a fost de partea lor în campania electorală. De fel, el e un băiat harnic și muncitor. Nu este om om rău intenționat, nu e un escroc. Muncește la fermă de dimineața și până seara târziu. Aici nu poți face nimic de unul singur dacă nu te susține nimeni. Eu i-am spus de mai multe ori să aibă grijă cum face afaceri. Mai ales pe ce căi obține bani europeni. E greu însă să fii antreprenor. El nici măcar liceul nu îl are. Fondurile europene pe proiectul respectiv au fost accesate pe numele unei consătence din Butea, o tânără care se numește Petronela Petruț. Aceasta l-a ajutat la întocmirea proiectului. Deși a fost bine intenționat, a pățit ceea ce a pățit”, a precizat edilul din Butea, Anton Anti, potrivit 7est.ro.

În plus, ieșeanul trebuie să restituie suma totală de 107.304 lei.

Decizia nu este una definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Iași.

În urmă cu câteva luni, procurorii DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Andrei Anti. Bărbatul este acuzat că în perioada februarie – mai 2014, în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, a schimbat destinaţia sumei de 107.304 lei (echivalentul sumei de 24.000 de euro), virată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, cu titlu de avans, conform unui contract de finanţare privind ”Instalarea tinerilor fermieri”.

NA arăta că suma respectivă nu a fost cheltuită pentru realizarea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri al întreprinderii individuale pe care o reprezenta, ci a fost folosită în interes personal de inculpat, care a restituit un împrumut de 8.000 de euro, a cheltuit o parte la jocuri electronice şi a construit un grajd.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web