Dorohoi News Logo

COD RUTIER 2018. Schimbarea pe care o aşteptau toţi şoferii, aşa scapi de grija amenzilor

amenda

Mai mulţi parlamentari PSD vor să mărească termenul în care cei care primesc amenzi contravenţionale pot să le achite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile, unul dintre motive fiind că acest lucru ar duce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată.

„Prin prezenta propunere legislativă urmărim modificarea termenului de 48 de ore, termen în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ (Ordonanţa de Urgenţă 2/2001 - n.r.), cu un termen de 15 zile calendaristice, termen pe care îl considerăm rezonabil. Considerăm că prin modificarea termenului în sensul măririi perioadei în care contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege va conduce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată de cauzele având ca obiect contestaţiile împotriva sancţiunilor contravenţionale primite, procese care îngreunează desfăşurarea cu celeritate a celorlalte cauze aflate pe rolul acestora”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

În prezent, OG 2/2001 prevede că persoana care săvârşeşte o abatere contravenţională şi este sancţionată cu amendă, o poate achita pe loc sau poate achia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia.

Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web