ANAF continuă operațiunea Xenon de verificare a achiziţiilor intracomunitare de autovehicule second-hand şi le va reţine pentru verificări pe cele cumpărate de intermediari, pe persoană fizică, dacă se constată că aceştia au cumpărat mai mult de două autoturisme pe an.
ANAF vizează toate personale fizice care au achiziţionat mai mult de două maşini pe an şi care apoi devin intermediari vor fi verificaţi de inspectorii DGAF, se arată în cel mai recent comunicat al ANAF.
ANAF controlează transporturile de autovehicule la mâna a doua, efectuate atât pe căile rutiere, cât şi pe calea ferată, iar inspectorii antifraudă fiscală vor verifica la descărcare toate documentele de provenienţă.
Potrivit ANAF, de la începutul anului au fost identificate 38 de firme româneşti care au realizat achiziţii intracomunitare de autoturisme second-hand în valoare de aproximativ 180 milioane lei şi s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale, cauzând bugetului de stat prejudicii totale calculate la peste 20 de milioane lei. Firmele utilizau facturi fără TVA sau care conţin ilegal TVA pe marja de profit”, mai scrie în comunicat.
ANAF: Ce să faci ca să nu fii implicat într-o schemă de înșelăciune
Pentru a nu fi implicate într-o înşelăciune sau într-o schemă de fraudare a TVA, DGAF recomandă persoanelor interesate să cumpere autoturisme rulate să evite plata în numerar. De asemenea, cumpărătorii ar trebui să solicite toate documentele fiscale ale autoturismului, să se asigure că firma revânzătoare are cod românesc de identificare fiscală valid, iar preţul de pe factura emisă de această firmă include TVA (19%), cu excepţia precizării direct pe factură a aplicării regimului de TVA la marja de profit.