Citește horoscopul săptămânal pentru toate zodiile și află ce ți-au rezervat astrele pentru perioada 21-27 ianuarie 2019, ca să fii pregătită pentru schimbările care se pot produce în carieră, în viața de cuplu, în privința sănătății sau a banilor.
Berbec
Experiențele pe care le-ai trăit până acum trebuie să te ajute să iei mult mai ușor decizii atunci când te afli în situații asemănătoare. Chiar dacă anumite persoane se dezic de tine cu o nonșalanță surprinzătoare, important este cum reușești să integrezi tu această dezamăgire. Noul an are pentru tine multe surprize plăcute, chiar dacă tu încă te afli într-o dispoziție apatică și nu ești pregătită să acționezi.
Taur
De cele mai multe ori, acțiunile tale indică o altă stare de spirit față de cea pe care o ai de fapt. Ești ambiguă în tot ceea ce faci, iar celor din jur le vine foarte greu să îți facă pe plac. Mai mult decât atât, atunci când treci printr-o stare de spirit apatică, te ascunzi în propria carapace și nimeni nu poate interacționa cu tine. Această săptămână îți va oferi multe ocazii să faci lucrurile într-o manieră neconvențională.
Gemeni
Pe parcursul acestei săptămâni te vei simți lipsită de energie. Nu ai determinare să faci absolut nimic și parcă plutești în derivă. Migrenele au revenit cu o intensitate destul de mare și, deși dormi suficient, nu poți spune că te și odihnești. Cu toate astea, expansiunea socială de care ai parte spre zilele de joi și vineri te va ajuta să îți reîmprospătezi forțele și să te pui pe treabă la modul cel mai serios.
Rac
Pe parcursul zilelor următoare încearcă să nu iei în considerare gândurile negative care îți inundă mintea. Dă-ți voie să trăiești ceea ce meriți! În această săptămână este esențial să nu te lași influențată de experiențele nefaste din trecut. Acestea nu pot avea decât o influență negativă asupra acțiunilor tale prezente. Cariera primește un imbold important din partea astrelor și tu vei reuși să te remarci.
Leu
Energia planetelor agită destul de mult modul în care relaționezi cu cei din jur. Oricât de atrasă ai fi de o astfel de judecată, nu trage concluzii pripite pe baza unei mici neînțelegeri avute cu jumătatea ta! Trebuie să fii înțeleaptă și să analizezi bine situația în care te afli. Știi prea bine că de cele mai multe ori ai tendința să exagerezi și să devii destul de radicală.
Fecioara
Așezarea astrală din următoarele zile va aduce în prim plan nevoia ta de conexiune la nivel emoțional. Din cauza responsabilităților profesionale vei fi nevoită să anulezi multe planuri cu cei dragi, iar reproșurile nu vor întârzia să apară. Mai mult decât atât, nu vei reuși să faci lucrurile în maniera pe care ți-o dorești, iar senzația de inadaptare se va intensifica spre sfârșitul săptămânii.
Balanta
Constați ușor consternată faptul că modul tău de exprimare creează dificultăți în conversațiile pe care le ai. Deși consideri că mesajul pe care îl transmiți este concis și elocvent, realitatea ți se relevă sub altă formă. Zilele acestei săptămâni îți vor oferi posibilitatea să faci lucruri pe care le-ai tot amânat de ceva vreme și astfel vei putea să simți din nou că deții controlul asupra propriei vieți.
Scorpion
Chiar de la începutul săptămânii simți într-un mod destul de intens că ceva lipsește din viața ta. Oricât de mult te-ai concentra pe acest sentiment, nu reușești însă să îți dai seama despre ce anume este vorba. Pe parcursul zilelor următoare ai nevoie de mai multe ancore sociale sau emoționale pentru a putea face la tot ceea ce ți-ai propus. Ai o stare de spirit melancolică și simți că nu îți găsești locul în acest univers.
Sagetator
Niciodată nu ți-au plăcut surprizele, mai ales atunci când acestea au loc în cadrul relației personale. Ești o fire retrasă și nu îți face plăcere ca cei din jur să cunoască detalii despre viața ta intimă. Chiar dacă intențiile unora sunt dintre cele mai onorabile, tu ești radicală și analizezi totul în detaliu astfel încât de cele mai multe ori reproșurile fac parte din modul de a te exprima.
Capricorn
Chiar dacă nu ai energie să faci absolut nimic din ceea ce ți-ai propus, nu trebuie să lași ca lucrurile să degenereze. Odată ce vei intra în mijlocul acțiunii, îți va fi mult mai ușor să te lași dusă de valul energetic și să faci pași mici spre îndeplinirea propriilor obiective. Ai nevoie să petreci mai mult timp cu persoane de referință pentru tine pentru a putea ieși din impasul motivațional în care te afli.
Varsator
Pe parcursul următoarelor zile energia planetelor îți va permite să aduci în viața ta un val de energie pozitivă care pentru tine va schimba radical cursul lucrurilor. Venus acționează prudent în casa familiei și te apropie într-un mod autentic de cei dragi. Implicațiile financiare ale tuturor acțiunilor tale te fac să fii mai calculată și să faci achiziții care sunt cu adevărat necesare.
Pesti
Tradiția a făcut dintotdeauna parte din viața ta. Îți plac lucrurile simple și modul în care acestea îți oferă motive reale de bucurie. Ciclul anual făcut de Soare se încheie în această săptămână. Odată ce acest proces se finalizează, tu vei avea o cu totul altă perspectivă asupra unor lucruri importante din viața ta. Rămâi conectată emoțional la toți cei dragi și faci doar ceea ce îți aduce împlinire emoțională, fără niciun compromis în acest sens. Sursa: elle.ro