Alocațiile copiilor pe 2019 se vor mări, așa cum prevede ordonanța de urgență a Guvernului, ce a fost oficializată de curând și publicată în Monitorul Oficial. Deși elevii așteptau ca de la 1 martie să se aplice majorarea, data la care se vor face plățile nu a fost stabilită încă, iar motivul este acela că bugetul de stat a fost contestat de președintele țării - Klauss Iohannis - la CCR - Curtea Constituțională a României. De altfel, Klaus Iohannis a numit bugetul de stat ”bugetul rușinii naționale".
„Există și aspecte de neconstituționalitate. Bugetul rușinii naționale are aspecte clare de neconstituționalitate, nu se respectă obligații asumate de România către UE, se încalcă drepturi fundamentale, se aduce atingere principiului descentralizării. Pentru toate acestea voi sesiză azi CCR", a fost declarația președintelului țării, potrivit ziare.com.
Majorările pe care le-au suferit, oficial, alocațiile copiilor, anul acesta, sunt - 300 de lei pe lună pentru copiii până în doi ani, copiii cu vârsta de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, 300 de lei pentru copiii cu handicap, de până în 18 ani. Actul normativ se aplică deja, dar conform legilor, majorarea s-ar produce din luna după intrarea în vigoare a normelor bugetului de stat pe 2019.
Sesizarea de neconstituționalitate a legilor bugetului, făcută de președintele țării Klaus Iohannis va fi dezbătută de CCR tocmai pe 6 martie 2019, astflel că, pentru cei care sperau să primească banii în luna martie, șansele sunt minime. Se speră însă ca asta să se întâmple începând cu 1 aprilie 2019. sursa info: avocatnet, ziare.com