Dorohoi News Logo

Zilele automatelor stradale de cafea par numărate. „Laptele e un fel de înălbitor!”

auomate-stradale

Protecţia Consumatorului va începe un control la niverl naţional şi avertizează că multe aparate de acest fel distribuie băuturi care n-au legătură cu cafeaua.

După ce va controla automatele de cafea, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va autoriza funcţionarea fiecărui aparat în parte, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Marius Pîrvu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Pîrvu susţine că din specificaţiile tehnice ale producătorilor, reiese că astfel de aparet nu pot funcţiona în spaţiu liber, ci doar în interior, trebuie să aibă sursă de apă curentă, nu din bidon, iar pe etichete să scrie şi reţeta băuturii respective.

„Trebuie să scrie pe etichetă ceea ce beţi, respectiv cafea sau... cafea cu albitor, pentru că nu vorbim despre cafea cu lapte, ci cafea cu înălbitor de rufe, de ce vreţi dumneavoastră...Machiatto nu e machiatto... La automatele de cafea “nicht” cafea măcinată”, a afirmat Pîrvu, citat de Agerpres.

Şeful OPC a adăugat că s-a discutat cu patronatele din domeniu, cărora li s-a spus să retragă de bună-voie automatele, ca să nu se aleagă şi cu amenzi şi ar fi primit promisiuni că acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul lunii martie.

„După aceea se vor duce frumos ca orice cetăţean civilizat să desfăşoare o activitate să-şi ia toate autorizaţiile necesare să funcţioneze. Înainte nu existau nişte norme, aceste automate fiind amplasate în baza unei autorizaţii acordate de către primărie, nu de ANSVSA."

Potrivit estimărilor prezentate de OPC, în întreaga ţară ar funcţiona 100.000 de automate de cafea. În 2015, potrivit unui raport Euromonitor International, piaţa locală de automate de cafea şi produse alimentare cunoaşte o creştere anuală de 7% şi se estimează că va trece de 10 milioane de euro până la sfârşitul lui 2015. La vremea respectivă se estima că sunt instalate între 35.000 şi 40.000 de automate de cafea, iar gradul de ocupare a spaţiilor de amplasare era deja de 80%.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web