În data de 30 aprilie 2019, salariații de la stat vor beneficia, pe lângă zilele libere acordate cu ocazia Paștelui și a Zilei Muncii, de o zi liberă suplimentară, astfel încât să se facă o punte între aceste sărbători, iar bugetarii să poată sta acasă timp de șase zile. Măsura a fost anunțată de Guvern și este menită să-i ajute pe bugetari să-și recupereze capacitatea de muncă și să stimuleze turismul.
Guvernul a stabilit săptămâna trecută ca bugetarii să beneficieze de o zi liberă în data de 30 aprilie 2019, astfel încât să se creeze o punte între zilele libere acordate cu ocazia Paștelui și Ziua Muncii.
De aceea, salariații de la stat vor avea, la sfârșit de aprilie, aproape o săptămână liberă. Măsura este cuprinsă într-un proiect de hotărâre ce a fost adoptat chiar azi de Guvern și care mai are nevoie, pentru a se aplica, doar de publicarea în Monitorul Oficial.
În acest an, în perioada cuprinsă între 26 și 29 aprilie 2019, angajații, fie aceștia lucrători la stat sau în mediul privat, vor beneficia de timp liber. În plus, la două zile după încheierea acestei minivacanțe este și 1 mai (Ziua muncii), zi în care, de asemenea, nu se lucrează. Astfel, ziua liberă din 30 aprilie va permite bugetarilor să se bucure de șase zile libere consecutive.
Totodată, Guvernul a stabilit și modul în care bugetarii vor recupera această zi liberă suplimentară. Astfel, ziua liberă din 30 aprilie va fi recuperată de către bugetari, conform informațiilor transmise de MMJS, prin prelungirea corespunzătoare a programului zilnic de lucru, dar doar până la sfârșitul lunii mai, respectiv până în data de 31.
După cum se precizează în comunicatul de presă al MMJS, măsura acordării bugetarilor a unei zile libere suplimentare are ca scop “recuperarea capacității de muncă a angajaților, dar și (…) stimularea turismului”.
Legislația momentului stabilește că angajatorii sunt obligați să acorde timp liber salariaților în zilele nelucrătoare de sărbătoare legală, dar există și categorii de angajați care trebuie să se prezinte la muncă chiar și în aceste zile. Aici vorbim, spre exemplu, despre angajații din unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, precum și despre locurile de muncă în care activitatea nu se poate întrerupe din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
Atunci când salariații sunt nevoiți să lucreze în zile libere, angajatorii sunt obligați să le acorde compensații. Mai exact, pentru munca prestată în zile nelucrătoare, salariații au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă nu pot primi timp liber, salariații au dreptul de a primi un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.
Dacă se ia o decizie la nivelul firmei, de o măsură similară ar putea beneficia și lucrătorii din mediul privat, adică și aceștia ar putea sta acasă timp de șase zile.
Atenție! Angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 și 10.000 de lei.