Un gropar din comuna ieşeană Cristeşti şi-a găsit sfârşitul după o înmormântare, în timp ce astupa groapa altuia. Groparul din Cresteşti, cunoscut de toţi oamenii din comună, a participat la înmormântare, iar la finalul slujbei, în timp ce dădea la lopată, s-a prăbuşit peste mormanul de pământ de lângă groapa în care se afla sicriul.
Deşi oamenii prezenţi la înmormântare au sunat de urgenţă la 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă, nu s-a mai putut face nimic pentru viaţa groparului, potrivit Observator.
„Caz incredibil la o înmormântare din comuna Cristești jud Iași, după slujba de înmormântare, groparul a decedat in timp ce astupa groapa răposatei (naşa mea de cununie)! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Îmi pare extrem de rău de cele întâmplate şi ce am putut să văd pentru prima oară in viaţa mea!", a scris un tânăr care se afla la înmormântare, pe Facebook.