Dorohoi News Logo

Vremea contrastelor. Maxime în creștere, ploi ușoare. Când revin furtunile și grindina

ploi

Deși vremea este într-o ușoară încălzire, ne așteaptă iar zile cu ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice și, izolat, căderi de grindină.

„În vest a început să plouă. O să intre acest sistem noros încă de azi în vestul țării și mâine va fi cam pe noi, dar cu tendința de a elibera sud-vestul, dar cea mai mare parte a țării va avea nori și ploi. Este un pasaj care aduce ploi, vânt, grindină și descărcări electrice", a spus, într-o intervenție la Realitatea TV, meteorologul Elena Cordoneanu.

Deși sâmbătă vremea se încălzește, ploile nu vor lipsi. Temperatura maximă va urca și la 25 de grade, apropiindu-se de normalul acestei perioade. Până atunci, însă, valorile termice vor fi sub normal.

„Va fi un weekend cu vreme bună. Din nou, o să fie un sistem noros care va intra în țară duminică seara, probabil prin S-V", a mai spus meteorologul.

„Nopțile bune, în încălzire. Acum au fost reci. Se fac -1-2 grade, în depresiuni, când valorile normale minime sunt de la 4 încolo... Asta înseamnă valori minime reci. În continuare se vor încălzi și nopțile, dar într-un proces mai lent", a mai spus Elena Cordoneanu. 

Vremea va fi în continuare rece și de luni încolo, iar ploile vor pune din nou stăpânire pe țară.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web