Dorohoi News Logo

Cod PORTOCALIU şi GALBEN de ploi torenţiale în 12 judeţe, dublat de caniculă în zonele de câmpie

val_de_canicula

România este împărţită între furtuni violente şi temperaturi sufocante, ANM avertizând în legătură cu aceste fenomene extreme care vor afecta ţara noastră duminică şi luni.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în Crişana, Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei, în perioada 28 iulie, ora 14:00 - 29 iulie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în judeţele Bihor, Alba, Arad, Timişoara, Hunedoara, Vâlcea şi Olt, precum şi în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi, pe arii restrânse, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. Astfel de fenomene, dar pe suprafeţe mai restrânse şi în intervale scurte de timp, se vor semnala şi în restul teritoriului, precizează ANM.

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi însemnate de apă, valabilă în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj, în perioada 28 iulie, ora 18:00 - 29 iulie, ora 06:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi Dolj, vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 70 - 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 35 - 40 l/mp şi, izolat, 50...60 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web