Nelu Tătaru a susținut vineri după-amiază o conferinţă de presă, în contextul epidemiei de coronavirus.
Principalele declarații ale Ministrului Sănătății
- Am pierdut până acum 116 pacienți. Transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva grav.
- Societatea e greu încercată. Sistemul medical se confruntă cu o situație fără precedent pentru că oamenii se bazează pe noi.
- E un sistem cu multe deficiențe adunate în timp. Este o realitate pe care noi toți o cunoșteam și acum își arată neajunsurile.
- DSP a făcut o muncă importantă. La nivelul acestor direcții am găsit personal insuficient, care nu au putut face față anchetelor epidemiologice. Sunt oameni puțini. Vom angaja alte 1000 de persoane în aceste structuri, adică plus 25%.
- Alte 1.000 de persoane vor fi angajate în serviciile de ambulanță.
- Avem 3.183 de persoane confirmate cu noul coronavirus, 281 vindecate.
- Vărsta medie a persoanelor decedate este de 66 de ani.
- Trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva.
- 16,2% dintre totalul cazurilor confirmate sunt cadre medicale.
- La Suceava lucrurile intră în ritim normal. Sâmbătă va începe testarea tuturor cadrelor medicale din spital
- În prezent există un număr suficient de teste și urmează să mai aducem.
- În prezent, la nivel național avem medicația necesară tratării pacienților, fără discontinuitate.
- Algoritmul de testare rămâne același ca până acum.
- Din punct de vedere legislativ am aprobat o hotărâre: Trimiterile, rețetele rămân valabile 90 de zile.
- Mesaj pentru colegii de braslă: România are nevoie de voi. Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm că ne onorăm meseria, că oamenii se pot baza pe noi. Fiți alături de mine pentru pacienții noștri. Voi continua să merg în spitale pentru a evalua situația la fața locului. Nu sunteți singuri.
- Acest virus ne-a schimbat viața. Nimeni nu știe când se va termina epidemia. Doar împreună putem merge mai departe.
- Este binevenită implicarea sistemului de sănătate privat.
- Fac apel către cetățeni să respecte măsurile impuse. Stați acasă cât de mult posivil. Fiți alături de noi în lupta împotriva virusului.
- Focar de coronavirus în Țăndărei: Fiecare focar e evaluat individual. În contextul evoluției locale se poate ajunge la un moment dat la o carantinare. Autoritățile locale vor face tot posibilul să gestioneze situația, dacă nu reușesc vom interveni.
- Corpul de control va verifica stocurile din spitale. Eu voi continua vizitele în teritoriu.
- Necesarul de ventilatoare e suficient acum (1.600 ventilatoare la 1.600 paturi ATI). În două săptămâni vom avea alte 200. Pentru acest moment sunt suficiente, pentru scenariile viitoare ne vom adapta.
- În acest moment nu se impune carantină și la Arad și Suceava.
- Sunt echipamente pentru următoarele săptămâni, vor fi suplimentate. Nu aș pune bonus pentru medici, ci un spor de periculozitate. Cadrele medicale merită acest spor.
Rareș Năstase, corespondent ProTV: Care este situația de la Arad?
MS: Ne gândim la schimbarea managerului de la DSP Arad. Domnul director și-a manifestat intenția de a demisiona dacă lucrurile iau altă întorsătură
Rareș Năstase, corespondent ProTV: Care este situația la Suceava?
La Suceava era aceeași situație ca săptămâna trecută, de aceea am schimbat managementul cu unul militar.
- Un oraș poate fi carantinat în cazul unei creșteri mari de cazuri, al numărului deceselor și al numărului cadrelor medicale infectate.
- În acest moment doar 15% dintre cadrele medicale sunt active în Spitalul Județean din Suceava.
- Există o regulă: un pacient bolnav rămâne în acea țară. Am închis granițele și pentru persoane sănătoase. România are nevoie de multe lucruri în acest moment, dar în aceeași situație sunt și alte țări.
- 2.788 de teste făcute joi, în condițiile în care se făceau aproximativ 2.000 de teste pe zi.
- Când nu vor mai fi locuri în spitale, se va trece la spitalele de suport. Când și acestea sunt pline, se va trece la izolarea acasă. Vor fi puse la dispoziție spații pentru aceste persoane, dacă în casă stau mai multe persoane.
- Vor exista spații de cazare pentru medici. În acest moment se achiziționează aceste spații, pentru ca medicii să nu meargă acasă pe perioada crizei.
Declarația de presă integrală a Ministrului Sănătății
Trăim în această perioadă una dintre cele mai mari crize, pe care acum două luni o credeam imposibilă. A schimbat viața noastră și a familiilor noastre, deopotrivă.
Suntem toți în această luptă contra cronometru, indiferent dacă lucrăm în spital, la punctele de frontieră, în misiuni sau de acasă. Cu toții avem același scop: să salvăm viața oamenilor, să ne protejăm pe noi și familiile noastre.
Nu reușim întotdeauna. Am pierdut până acum 116 pacienți. Fiecare viața pierdută este o durere pentru familie, pentru cei apropiați, dar și pentru noi cei care suntem responsabili de sănătatea cetățenilor. Transmit condoleanțe tuturor celor care au pierdut pe cineva drag.
În această perioadă societatea este greu încercată și supusă unor constrângeri greu de suportat și acceptat. În același timp, sistemul medical se confruntă cu o situație fără precedent și trebuie să-și mobilizeze toată resursa pentru că oamenii se bazează pe noi: medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar.
Știu că este un sistem care vine din urmă cu multe neajunsuri, un sistem cu multe deficiențe adunate în timp: personal insuficient, materiale sanitare puține, investiții limitate sau prost gestionate. Este o realitate pe care noi toți o cunoșteam și care acum își arată mai mult ca oricând neajunsurile.
Ministerul Sănătății nu ascunde informații despre situația în care ne aflăm
Vreau să vă asigur că nu ascundem și nu vom ascunde informații despre situația cu care ne confruntăm. Nu ascundem adevărul. Suntem oameni responsabili. Minciuna, asemenea corupției, ucide. Nu punem și nu vom pune în pericol viețile oamenilor.
La nivelul Ministerului Sănătății nu voi permite niciodată așa ceva.
Da! Încă Există decalaje în raportări și decalaje în confirmarea testelor COVID 19 și a deceselor. Le cunoaștem și lucrăm pentru a le rezolva.
Vor fi angajați 1.000 de oameni în structurile DSP și alți 1.000 în serviciile de ambulanță
Direcțiile de sănătate publică care au de făcut o muncă importantă – anchete epidemiologice, raportări, avize epidemiologice - sunt decimate, lipsite de dotare și personal pentru că ani la rândul au fost neglijate.
Sunt oameni puțini și lucrează aproape 24 de ore din 24.
Facem eforturi să remediem această situație. Vom angaja încă 1.000 de persoane în aceste structuri, adică o suplimentare cu peste 25%.
Alte 1000 de persoane vor fi angajate în structurile serviciilor de ambulanță pentru că și echipajele acestor servicii au nevoie de sprijin pentru munca pe care o desfășoară. Să nu uităm că acești oameni, pe lângă situația COVID 19 trebuie să asigure urgența medicală prespitalicească pentru cazurile medicale non COVID.
Numărul de cazuri confirmate și evoluția epidemiei în România
Astăzi, în România avem 3.183 persoane confirmate cu noul coronavirus, 281 au fost declarate vindecate.
Conform unei analize rapide a Institutului Național de Sănătate Publică realizat în perioada 26 februarie, atunci când a fost înregistrat primul caz de infecție cu SARS-COV2 și până în 29 martie 2020, am pornit de la 1-2 cazuri confirmate pe zi, iar din data de 10 martie trendul a devenit ascendent, media cazurilor urcând până la 30, pentru ca mai apoi să se dubleze la fiecare 3 zile.
75% din cazuri au fost confirmate la persoane cu vârsta cuprinsă între 40-79 ani.
Vârsta medie a deceselor este de 66 ani, majoritatea cazurilor având boli cronice asociate.
45,7 % din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate ca urmare a contactului apropiat cu persoane infectate, iar numărul acestora este în creștere
16,2 % din totalul cazurilor confirmate au fost înregistrate în rândul personalului medical
Trei focare de infecție: Suceava, Arad și Deva
În acest moment avem 3 focare de infecție în Suceava, Arad și Deva.
În două dintre acestea am fost personal să verific situația și urmează sîn perioada următoare și Deva. Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile și să lucrez cu colegii mei pentru remedierea deficiențelor. Am luat o serie de măsuri pe care deja le cunoașteți și vor urma și altele pe care vi le vom transmite, transparent.
La Suceava, lucrurile încep să intre pe făgașul normal. Am cerut noului secretar de stat Paul Oprea să rămână în localitate și să coordoneze echipele. Deja în această dimineață m-a anunțat că au fost refăcute circuitele în tot spitalul. Mâine va începe testarea pentru tot personalul medical, cina va fi apt de muncă va începe să lucreze. Va fi pus în funcțiune un al treilea aparat de diagnostic Real Time PCR astfel încât să se ajungă la realizarea unui număr de 120 teste/zi. Vrem să eliminăn astfel lista de testeaflate în așteptare, nelucrate. (150 în acest moment).
Guvernul României a decis ca, pe perioada pandemiei, toate unitățile sanitare care se falau în subordinea autorităților administrației publice locale să fie transferate în coordonarea Ministerului Sănătății. Va fi transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcții de conducere.
Investiții ale Ministerului Sănătății
Guvernul României a alocat Ministerului Sănătății fonduri în valoare de 350 milioane lei pentru suplimentarea bugetului programelor de monitorizare, tratament și îngrijire a pacienților critici.
Din această sumă, peste 209 milioane de lei am direcționat către secțiile de terapie intensivă din 132 de unități sanitare pentru achiziția medicamentelor, reactivilor, a materialelor sanitare, consumabilelor, kiturilor pentru monitorizare, soluții perfuzabile, antibiotice necesare îngrijirii pacienților critici.
În calitate de ministru al Sănătății am semnat filele de buget în valoare de peste 19 milioane de euro pentru 13 institute și spitale județene în vederea achiziției de aparatură medicală și echipamente de comunicații în urgență (sistem de detecție Real Time PCR , sistem automat de pregătire a probelor, ventilatoare de înaltă performanță etc). Alte 39 milioane de euro vor urma să fie repartizate în zilele următoare.
Pregătim investiții și în spitalele suport.
Echipamente medicale
Până în prezent, Compania Unifarm SA a efectuat 1245 de acțiuni de distribuție în 294 de spitale și instituții de strategice ale statului, pentru transportului unui număr de
153.838 combinezoane, 988.840 manusi, 1.353.310 masti, 435.000 botosei unica folosinta, 210.900 bonete medicale, 3.760 halate sterile
Au mai fost livrate 118.923 flacoane alcool sanitar, 22.940 bidoane dezinfectanti, 12.379 bidoane 1 l dezinfectanti maini, 1.189 bidoane de 5 l dezinfectant de maini(5.945 L), 11.215 litri dezinfectant nivel inalt pentru suprafete
Au mai fost distribuite in cantitati mai mici viziere, clorhexidina, apa oxigenata, clor, costume ranforsate, casti CPAP, halate sterile ranforsate, exudate, dispenser biocide, etc.
Au fost comandate și urmează să fie aduse în țară, în perioada imediat următoare, alte 3 milioane de combinezoane, 200 aparate de ventilație mecanică, 100 000 kit-uri PCR, 18 000 teste COVID, 3 milioane măști chirurgicală, 10 milioane măști FFP2 de diferite tipuri, 1 750 000 măști FFP3, cantități importante de alcool sanitar, biocide de mîini și suprafețe
Participăm și la achizițiile realizate centralizat de către UE, iar ONAC are, de asemenea, în derulare și finalizate mai multe achiziții.
Testare
În prezent, la nivelul Ministerului Sănătății este în derulare un program de finanțare a unităților care realizează testarea Real Time PCR pentru stabilirea diagnosticului determinat de noul coronavirus.
Au fost alocate peste 23 milioane de lei unui număr de 35 centre (în serviciul public și private) pentru realizarea unui echivalent de 115.820 teste Real Time PCR
Am reuși să creștem capacitatea de testare de la 1 centru în 26 februarie la 35 de centre într-un timp relativ scurt, de câteva săptămâni.
În prezent, există în stoc un număr suficient de teste și achiziția acestora este permanentă.
Algoritmul de testare a rămas deocamdată același în această fază epidemică
Astfel, prioritizarea testării, în ordine descrescatoare a importanței este urmatoarea:
1.Persoane simptomaticecu istoric de călătorie internațională
2.Contacți apropiati simptomaticiai cazurilor confirmate
3.Personal medico-sanitar simptomatic
4.Cazuri de pneumoniefără alta etiologie, din TOATE categoriile de varstă și din TOATE spitalele
5.Cazuri de SARI fara altă etiologie, din TOATE categoriile de varstă și din TOATEspitalele
6.Persoane instituționalizate simptomatice
7.Pacienti inainte de procedura de transplant (asimptomatici) si donatorii de celule stem hematopoietice inainte de donare
Tratamente pacienți
În prezent, la nivel național avem medicația necesară tratării pacienților, fără discontinuitate.
Ministerul Sănătății a primit donație 18 000 cutii (1 080 000 doze) de hidroxiclorochină, medicamente pentru tratamentul a peste 45 000 pacienți infectați cu SARS-CoV2, conform protocolului de tratament.
De asemenea, un număr de aproximativ 4000 de cutii dintr-un alt medicament antiviral folosit în tratarea a peste 8000 pacienți a fost donat și distribuit în 10 unități sanitare care tratează pacienți cu COVID 19.
Mai avem încheiat un protocol pentru donarea a trei echipamente de plasmafereză și 3000 de kituri de colectare de plasmă. Valoarea totală a donației este de aproximativ 103.950 euro fără TVA (63.000 euro echipamentele și 40.950 euro kiturile). În acest fel avem asigurat accesul pacienților români infectați cu SARS-COV2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună,
Avem donații pentru peste 1 milioan de recolatoare.
Mai sunt cantități de medicamente care vor veni prin donații, acum se lucrează la contractele de donație și aceste medicamente vor ajunge în depozitele UNIFARM.
De asemenea, pentru asigurarea tratamentului fără discontinuitate vor fi demarate și proceduri de achiziție în perioada imediat următoare.
Apel către medici
Stimați colegi de breaslă, frații mei, România are nevoie de voi!
Suntem cu toții: medici, asistente, personal medical, în această luptă contra cronometru.
Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm din nou că ne onorăm meseria, ca salvăm vieți, că oamenii se pot baza pe noi.
Medicina românească, întotdeauna europeană, niciodată izolată, chiar și înainte de 1989, a demonstrat că poate face față perioadelor grele. Personalul din sistem a știut să se mobilizeze și să își adune forțele atunci când este nevoie. Este timpul să o facem din nou!
Eu voi fi aici, alături de voi, cât va fi nevoie de mine, indiferent ce va urma. Fiți alături de mine pentru pacienții noștri, așa cum ați știut să fiți întotdeauna.
Știu de ce aveți nevoie pentru că am fost în teritoriu alături de voi. Și voi continua să merg în spitale pentru a evalua situația la fața locului.
Acest virus ne-a schimbat radical viața. Nu doar în România, ci toată lumea resimte presiune, teamă și consecințele răspândirii lui.
Cu toții ne întrebăm cât va dura și când vom putea reveni la ceea ce acum două luni consideram normalitate.
Nimeni nu are încă răspunsul acestor întrebări. Dar, ceea ce vedem cu toții este că doar împreună, solidari, putem merge mai departe.
Prețuiesc implicarea socială și sprijinul remarcabil venit din partea cetățenilor, a societății civile, dar și a companiilor private care susțin eforturile noastre pentru depășirea crizei.
Este binevenită și dorită implicarea mai activă a sistemului medical privat care trebuie să completeze efortul susținut al serviciului public, mult prea solicitat.
Echipa Ministerului Sănătății lucrează 24 de ore din 24 pentru a găsi resursele de care este nevoie și pentru a lua măsurile adaptate situației.
Fac apel către cetățeni să respecte măsurile impuse. Sunt luate pentru a vă proteja viața și sănătatea, nu pentru a vă îngrădi drepturile. Stați în casă cât mai mult posibil! Cooperați cu autoritățile și fiți partenerii noștri în lupta cu această pandemie!
Doar împreună, uniți și responsabili, putem să depășim această criză!
Sursa: Pro TV