Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătăţii, a anunțat, joi, ministrul Sănătății Nelu Tătaru.
Decizia a fost luată după ce în presă a apărut planul care prevederea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor vârstnice.
Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.
„Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-Covid, era chiar preşedinte. Noi avem discuţii, sunt propuneri, le gândim, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul, de asta am spus, gândim şi oportunităţi, dar nu pot fi de acord. Apariţia acelui plan de vacanţă nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri, dar decizia a fost de a-l demite din funcţia de preşedinte al acestei comisii. I-am comunicat şi dânsului acest lucru, în comisia ştiinţifică de la nivelul ministerului nemaifăcând parte şi nemaifiind nici preşedinte. Nu a obiectat”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit News.ro.
Această măsură vine la scurt timp după ce premierul Ludovic Orban a declarat că despre documentul aparţinând managerului Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, că „o stupiditate mai mare” nu a văzut.
Sursa: Pro TV