Noua declarație care trebuie completată pentru a putea părăsi localitățile de domiciliu a fost actualizată după ce mulți români au sesizat nemulțumiți autoritățile.
Astfel, din noul formular lipsea rubrica „asigurare de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor”.
Asta însemna că o persoană care locuia la 15-25 de kilometri de cel mai apropiat oraș sau orașul reședință de județ nu mai putea merge să-și procure medicamentele, nu putea face cumpărături la supermarket sau să scoată bani de la bancomat.
Vineri după-amiază, autoritățile au actualizat declarația pe proprie răspundere pentru a fi acoperite și aceste motive.
Declarația pe proprie răspundere a fost actualizată și include, la punctul 11, „asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice”.
Noua declarație pe proprie răspundere poate fi accesată AICI