Guvernul Orban a înăsprit regulile şi a venit cu o serie de modificări aduse în perioada stării de alertă, prin hotărârea de guvern adoptată în şedinţa Executivului de luni dimineaţă.
Astfel, în perioada stării de alertă, la evenimentele private (nunţi, înmormântări) nu pot participa mai mult de opt persoane. Anterior, Guvernul stabilise că se pot organiza evenimente cu participarea a cel mult 16 persoane.
Luni dimineaţă, Executivul s-a reunit în şedinţă şi a adoptat "hotărârea privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19".
În Anexa 3 din hotărâre, la punctul 6, se arată că "se interzice participarea la evenimente private în spaţii închise, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 8 persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare socială".
Ludovic Orban a convocat pentru luni dimineaţă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi Guvernul, pentru a urma procedurile legale în vederea instituirii stării de alertă.
„Odată cu adoptarea hotărârii de guvern, continuăm practic starea de la alertă instituită prin hotărârea CNSU, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alertă, la stare de alertă maximă, pentru că legea ne oferă toate pârghiile şi instrumentele pentru a asigura respectarea regulilor pentru a proteja sănătatea şi viaţa oamenilor", a spus premierul la începutul şedinţei Executivului, în care a fost adoptată o HG ce prevede măsurile impuse în starea de alertă.