O mașină din Botoșani a fost implicată într-un accident la Suceava, care a avut loc duminică după-amiază, 12 iulie 2020. Traficul a fost îngreunat în zona străzii Calea Unirii care leagă Centrul de Burdujeni Suceava.
În carambol au fost implicate trei autoturisme, iar în final la spital au fost transportate două persoane. Din primele date se pare că nu este nimic grav, dar starea celor doi pacienți urma să fie evaluată de medicii de la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
După evaluări urma să se decidă dacă se impune internare celor două persoane rănite. Între timp, ancheta a fost preluată de polițiștii suceveni, care urmau să stabilească cine se face vinovat de producerea acestui incident rutier. Sursa: monitorulsv.ro