Începând de azi, se pot depune candidaturile pentru alegerile locale. Cei care vor să intre în cursă o pot face până pe 18 august. PSD și PNL au anunțat deja candidații pentru primării.
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că astăzi începe perioada de depunere a candidaturilor la alegerile locale care vor avea loc pe 27 septembrie.
Conform Hotărârii nr. 576/2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, ultima zi de depunere a candidaturilor este 18 august, informează AEP.
Sursa citată menţionează că în data de 24 august birourile electorale de circumscripţie vor încheia un proces-verbal prin care se va constata rămânerea definitivă a candidaturilor.
În conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, pentru primari şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie.