Meteorologii au emis o avertizare de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru județul Botosani, valabilă de sâmbătă, 15 august 2020, începând cu ora 10:00, până duminică, 16 august 2020, ora 10:00.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 40...60 l/mp.
Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala, sâmbătă, pe arii restrânse și în sud-estul țării, iar duminică, din nou, în majoritatea regiunilor.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.