Dorohoi News Logo

O lege extrem de importantă promulgată de președintele Iohannis. De astăzi, acest lucru va fi INTERZIS

iohannis

Lege extrem de importantă promulgată de către președintele Klaus Iohannis. Chiar de astăzi, acest lucru va fi total interzis. este vorba despre o lege care vizează mii de români și era așteptată de ani de zile să fie publicată în Monitorul Oficial și să intre în vigoare.

Lege extrem de importantă așteptată de către toți românii. Președintele Klaus Iohannis a adoptat un proiect cucial pentru România și pentru mii de oameni care se simțeau amenințați. Este vorba despre legea combaterii violenței domestice.

Acest lucru va fi interzis
Șeful statului a promulgat legea pentru prevenirea combaterii violenței domestice prin care sunt mărite pedepsele pentru cei care încalcă ordinul de protecție.

Închisoare pentru cine încalcă legea
Conform legii adoptate de către Parlament și promulgate de președinte României, persoanele care încalcă ordinul de protecție pot fi pedepsite cu închisoare de la șase luni la 5 ani, față de varianta inițială a legii care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la un an.

De asemenea, potrivit legii, persoanele care sunt victime ale violenței domestice pot solicita și beneficia de asistență juridică.

„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie”, se arată în legea promulgată de către președinte și care va intra în vigoare chiar de astăzi când ajunge și în Monitorul Oficial.

ARTICOL UNIC

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 3
În sensul prezentei legi, violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima.

2. La articolul 4 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
h) violența cibernetică – hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.

3. La articolul 8, după alineatul (3^2) se introduce un nou alineat, alineatul (3^3), cu următorul cuprins:
(3^3) Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați asigură coordonarea împreună cu alte ministere în raport cu integrarea unei perspective de egalitate între femei și bărbați în toate politicile, programele și cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, pentru a evita potențialele riscuri ale tehnologiei care perpetuează sexismul, stereotipurile de gen și violența cibernetică.

4. La articolul 9, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 9
(1) Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor elaborează și difuzează materiale documentare privind prevenirea, cauzele și consecințele violenței domestice.

5. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
(3) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin organismele aflate în coordonare responsabile de prevenirea, analiza, identificarea și reacția la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice, are obligația de a efectua demersurile necesare pentru a dezvolta campanii de sensibilizare publică privind violența cibernetică și să ofere asistență practică autorităților centrale și locale în prevenirea și răspunsul la violența cibernetică. Împreună cu instituțiile prevăzute la art. 8, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor stabilește, promovează și bugetează programe destinate unei game largi de utilizatori, pentru alfabetizare digitală.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web