21 de muncitori vietnamezi de la o firmă de construcții din Iași au fost depistați cu COVID-19. Muncitorii au forme ușoare ale bolii, iar colegii lor, alți 31 de vietnamezi, au fost relocați într-un spațiu sigur din punct de vedere sanitar.
Potrivit unui comunicat al companiei Conest, testarea muncitorilor s-a făcut la inițiativa firmei.
„Vineri, cei 21 de muncitori depistați pozitiv au fost izolați, iar astăzi (sâmbătă 19 septembrie), în urma evaluării efectuate de medicii Spitalului de Boli Infecțioase au fost internați la Spitalul CFR. Conducerea companiei ține permanent legătura cu medicii de la Spitalul CFR și potrivit lor, angajații depistați pozitiv au forme ușoare ale infecției cu COVID-19”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a companiei.
Ceilalți 31 de angajați vietnamezi testați negativ au fost relocați într-un spațiu sigur din punct de vedere sanitar.
„Precizăm faptul că muncitorii vietnamezi au lucrat în echipe distincte pe șantierele Conest. În același timp, în permanență s-a lucrat în spații deschise asigurând normele de distanțare. Transportul muncitorilor a fost făcut cu respectarea normelor de distanțare, fără ca angajații vietnamezi să interacționeze cu ceilalți angajați. Nu au părăsit incinta șantierelor și nu au intrat în spații publice. Compania le asigură mesele prin servicii de catering.
Încă de la izbucnirea pandemiei COVID-19, Conest a aplicat toate măsurile prevăzute de legislație și a pus la dispoziția tuturor angajaților materiale de protecție: măști, mănuși și dezinfectant. Cei 52 de angajați vietnamezi fac parte din echipa Conest de mai bine de trei ani”, a declarat directorul general al companiei, Irinel Tofan.