Dorohoi News Logo

Legea a fost promulgată! Te poți angaja imediat, fără facultate!

zilieri

Vineri, președintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege care vizează mii de români. Noua lege vizează modificarea şi completarea articolului 1 din Legea nr. 52/2011.

Legea promulgată de Klaus Iohannis introduce în categoria beneficiarilor muncii prestate de zilieri şi autorităţile administraţiei publice locale.

„Instituţiile publice nu au calitatea de beneficiari în sensul prevăzut de prezenta lege, cu excepţia grădinilor botanice din subordinea universităţilor şi a unităţilor administrativ-teritoriale”, prevede actul normativ.

„Beneficiar de lucrări, denumit în continuare beneficiar – unităţile administrativ teritoriale, persoana juridică, persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială, pentru care zilierul desfaşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional”, arată legea promulgată de şeful statului.

Iniţiatorii legii – un grup de parlamentari UDMR – explică în expunerea de motive că în Legea 52/2011 aria beneficiarilor este limitată, existând doar câteva excepţii, care însă nu permit angajarea zilierilor la primării – consilii locale care deţin terenuri agricole şi/sau forestiere pe care trebuie desfăşurate activităţi cu caracter ocazional.

„Aceste lucrări ar putea fi realizate cu ajutorul zilierilor, aşa cum se practică şi în alte ţări care angajează forţă de muncă sezonieră în agricultură sau silvicultură.

Modificările propuse prin acest proiect de lege sunt necesare, deoarece prin extinderea ariei beneficiarilor se va crea posibilitatea de a realiza un venit pentru mai multe persoane rămase fără loc de muncă din cauza crizei create de pandemia actuală”, se arată în expunerea de motive.

Camera Deputaților a dat undă verde pentru această lege pe 14 octombrie
Explicația celor care au înaintat această propunere legislativă este extrem de simplă.

Iniţiatorii propunerii legislative – un grup de parlamentari UDMR – explică în expunerea de motive a proiectului că în Legea 52/2011 aria beneficiarilor este limitată, în sensul că autorităţile administraţiei publice locale nu pot avea calitatea de beneficiar şi nu pot angaja zilieri pentru executarea diferitelor lucrări din sfera lor de activitate, existând doar câteva excepţii.

„Aceste excepţii însă nu permit angajarea zilierilor la primării – consilii locale care deţin terenuri agricole şi/sau forestiere pe care trebuie desfăşurate activităţi cu caracter ocazional. Aceste lucrări ar putea fi realizate cu ajutorul zilierilor, aşa cum se practică şi în alte ţări care angajează forţă de muncă sezonieră în agricultură sau silvicultură.

Consider că modificările propuse prin acest proiect de lege sunt necesare, deoarece prin extinderea ariei beneficiarilor se va crea posibilitatea de a realiza un venit pentru mai multe persoane rămase fără loc de muncă din cauza crizei create de pandemia actuală”, se arată în expunerea de motive.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web