Dorohoi News Logo

ANM: Cod Galben de ninsori viscolite, polei și răcire accentuată în toată țara

ANM a emis un Cod Galben de ninsori viscolite, polei și răcire accentuată, valabil în întreaga țară, de mâine până vineri la ora 12:00.

În intervalul menționat, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării. Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55-65 km/h și temporar peste 70-80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70-90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100-120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Totodată, ANM a mai emis alte două coduri galbene. Primul este valabil de astăzi până mâine la ora 12:00, și vizează zona din Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, unde temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ.

De asemenea, un alt Cod Galben de ploi și pe arii extinse depuneri de polei intră în vigoare joi (11 februarie) la ora 6:00 și rămâne valabil până ora 12:00, în vestul și nord-vestul țării. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55-65 km/h, viscolind ninsoarea.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web