Dorohoi News Logo

Noi criterii pentru carantinarea localităților. Se iau în calcul testele efectuate, rata de infectare, gradul de ocupare din spital

carantina

Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care sunt introduse noi reguli de carantinare a localităților. Printre criteriile luate acum în calcul se numără testele efectuate, rata de infectare, dar și gradul de ocupare a paturilor din unitățile medicale.

Ordinul Ministerului Sănătății a fost publicat marți în Monitorul Oficial și este semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan. Acesta introduce un punctaj, în baza unei grile și cu cât localitatea are mai multe puncte, cu atât situația epidemiologică este considerată mai gravă, iar localitatea poate intra în carantină.

Astfel, municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să fie carantinate în cazul în care ajung la 60 de puncte. Pentru restul localităților, decizia de carantinare se poate lua la pragul de 70 de puncte.

Mai mult decât atât, rata de infectare, cumulată la 14 zile, de la care se poate intra în carantină este de 3 la o mie de locuitori, iar pentru ieșirea din carantină a localității este prevăzut un singur criteriu, mai exact ca rata de infectare să scadă sub 3 cazuri la mia de locuitori.

În baza ordinului publicat în Monitorul Oficial, criteriile de care depinde carantinarea unei localități sunt: 

Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori: minimum 60 de puncte

Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile
Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile
Rata de incidență cumulată în 14 zile
Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ
Criterii pentru instituirea carantinei zonale pentru restul zonelor: minimum 70 de puncte:

Rata de incidență cumulată în 14 zile
Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ.

Sursa: antena3.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web