Dorohoi News Logo

EUROPARLAMENT:Ajutor de solidaritate pentru victimele inundaţiilor

europarlament

Mobilizarea a 182,4 milioane de euro din Fondul UE de solidaritate pentru inundațiile din 2010 din Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Croația și România au fost aprobate miercuri de către Parlamentul European. Costurile directe ale acestor inundații se ridică la 5.5 miliarde de euro.
 
Parlamentul a votat în favoarea rezoluției elaborate de Reimer Böge (PPE, DE), în ciuda rezervelor legate de metoda de finanțare aleasă de statele membre. Deputații au considerat că victimele inundațiilor nu trebuie să devină și victimele disputei dintre Consiliu și Parlament cu privire la nivelul creditelor de plată.

Rezoluția a fost adoptată cu 647 voturi pentru, 17 împotrivă și 5 abțineri.
O majoritate din Parlament e de părere că propunerea Comisiei de a adăuga fonduri noi la Fondul Solidarității ar fi trebuit urmată de Consiliu. De altfel, această abordare a fost aprobată în timpul discuțiilor asupra bugetului, anul trecut. Totuși, Consiliul a refuzat să adauge credite de plată, și pe 15 martie a sugerat introducerea unei  "rezerve negative", la care, la sfârșit de an, se pot adăuga bani proveniți din alte linii bugetare. O rezervă negativă se poate ridica la 200 de milioane de euro, fiind o soluție ce poate fi folosită doar "o singură dată". (DorohoiNews.ro)
 

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web