Dorohoi News Logo

Indemnizația de creștere a copilului poate fi urmărită silit pentru orice motiv

executare

Prevederea ce stabilea că indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului poate fi executată silit numai dacă este vorba de recuperarea sumelor încasate necuvenit a devenit inaplicabilă aseară, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii prin care aceasta a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, de-acum, indemnizația de creștere poate fi urmărită silit pentru orice motiv.

„(...) Curtea constată că măsura instituită de legiuitor prin textul de lege criticat, și anume interdicția absolută a urmăririi silite a indemnizației lunare pentru creșterea copiilor (...), nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, de vreme ce, așa cum s-a demonstrat, acesta nu este un drept al copilului, ci al părintelui.

Prin urmare, indemnizația lunară pentru creșterea copiilor trebuie să poată fi urmărită și supusă executării silite, în limitele prevăzute de cadrul legal în materie, respectiv Codul civil și Codul de procedură civilă, pentru recuperarea oricărei creanțe, deoarece, în lumina principiului legalității și a principiului bunei-credințe, subiecții de drept trebuie să aibă o conduită conformă cu cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu și să execute de bunăvoie obligațiile care le revin”, scrie în Decizia CCR 232/2021, care a apărut aseară în Monitorul Oficial.

Concret, prevederea declarată neconstituțională stabilea că „Drepturile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență nu pot fi urmărite silit decât în vederea recuperării, conform legii, a sumelor încasate necuvenit cu acest titlu.” După publicarea deciziei CCR, această prevedere a devenit inaplicabilă. Acum, Parlamentul (sau Guvernul) ar trebui să intervină cu modificări pentru a face corecturile indicate de judecătorii CCR.

Efectul imediat al oficializării deciziei este că indemnizația de creștere poate fi executată silit și pentru alte motive decât banii încasați necuvenit. Din motivarea CCR reiese clar că executarea silită se poate face din orice motiv, deci pentru orice fel de datorie.

Concediul și indemnizația de creștere se acordă, potrivit OUG 111/2010, persoanelor care, în ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat venituri cel puțin 12 luni din salarii, activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, activități agricole, silvicultură sau piscicultură.

Concediul de creștere se acordă până când copilul împlinește doi ani (sau trei ani, dacă are handicap). Indemnizația aferentă concediului este de 85% din media veniturilor nete din ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei nașterii copilului. Indemnizația poate avea un cuantum între 1.250 și 8.500 de lei.

Atenție! Prevederea declarată neconstituțională a devenit inaplicabilă pe 27 mai 2021, odată ce decizia CCR a apărut în Monitorul Oficial. Acum, autoritățile trebuie să modifice prevederile referitoare la concediul de creștere pentru a le pune în acord cu observațiile judecătorilor.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web