Frână bruscă în campania de vaccinare anti-COVID, derulată în România. Avem mai multe doze de vaccin decât doritori. În aceste condiții Guvernul ia în calcul vânzarea acestora către alte state.
La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se stabilește practic cadrul legal pentru revânzarea unor cantități de doze de vaccin anti-COVID care nu mai pot fi valorificate.
Ministerul Sănătății este abilitat să încheie în numele statului român contracte cu alte state. Am ajuns practic în această situație pentru că avem prea multe doze deja care riscă să rămână nefolosite și deci să expire, în condițiile în care alte state din lume nu au acces la vaccin.
România a mai și donat deja mai multe tranșe de vaccinuri Republicii Moldova și a aprobat acum noi donații către Serbia și Ucraina.
Totul se întâmplă în condițiile în care interesul pentru vaccinare a scăzut dramatic la noi. În ultimele două zile am avut cel mai mic număr de persoane vaccinate cu prima doză din luna februarie până acum: puțin peste 13.000.
În total, în țara noastră au fost vaccinate cu schemă completă 4,2 milioane de oameni, mult sub țintele inițiale asumate de autorități și ca să vă faceți o idee mai clară despre cum stau lucrurile, aflați că din cele aproape 15 milioane de doze de vaccin pe care România le-a primit până acum au fost administrate doar vreo 60%, iar restul riscă să expire.
Sursa: StirileProTV