Dorohoi News Logo

Certificatul Covid este emis în 17 țări ale Uniunii Europene. România, încă nepregătită din punct de vedere tehnic

1

Certificatul de vaccinare, care facilitează călătoriile prin Uniunea Europeană celor vaccinați, testați sau vindecați de Covid (în ultimele 6 luni), a fost emis deja în 17 țări.

Statele membre sunt obligate să înceapă să elibereze primele certificate în termen de șase săptămâni după 1 iulie, când intră în vigoare Regulamentul privind certificatul digital COVID al UE.

Finlanda, Ungaria și Malta sunt încă în faza de testare, iar România nu este încă pregătită din punct de vedere tehnic.

Islanda este singurul membru al spațiului Schengen, din afara UE, care a început să elibereze certificatul, iar Liechtenstein, Elveția și Norvegia sunt, de asemenea, gata din punct de vedere tehnic să ia aceeași măsură.

Certificatul își propune să faciliteze circulația sigură și liberă în Europa, în timpul pandemiei, prin scutirea deținătorilor de restricțiile de călătorie, cum ar fi carantina.

Lucrările tehnice pentru acesta au fost finalizate la 1 iunie, iar regulamentul a fost semnat la o ceremonie oficială din 14 iunie. Regulamentul se va aplica timp de 12 luni.

Țările care au emis deja certificatele sunt:
-Austria
-Belgia
-Bulgaria
-Croația
-Cehia
-Danemarca
-Estonia
-Germania
-Grecia 
-Letonia 
-Lituania 
-Luxemburg 
-Polonia 
-Portugalia 
-Spania 
-Italia

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web