Dorohoi News Logo

Meteorologii au emis o atenționare de tip COD GALBEN de averse torențiale, descărcări electrice și vânt

Ploaie_1

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de tip COD GALBEN de val de instabilitate atmosferică temporar accentuată și o informare meteo de instabilitate atmosferică. Potrivit meteorologilor, avertizările sunt valabile de duminică, 18 iulie 2021, ora 15:00, până luni, 19 iulie 2021, ora 06:00, respectiv de duminică, 18 iulie 2021, ora 12:00, până marți, 22 iulie 2021, ora 22:00.

COD GALBEN: În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali, nordul Moldovei, apoi și în Banat și local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, pe alocuri, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...45 l/mp.

INFORMARE METEO: Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată duminică (18 iulie) în nordul, centrul, sud-vestul țării și la munte, iar începând de luni (19 iulie) după-amiază în majoritatea regiunilor. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 50...60 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web