Dorohoi News Logo

Principalele evenimente astrologice ale începutului toamnei. Horoscopul lunii septembrie!

Horoscop-Septembrie

Inhalează în piept mirosul de struguri copți și descoperă în rândurile de mai jos ce îți rezervă horoscopul lunii septembrie! Vezi la ce să te aștepți din partea astrelor în prima lună de toamnă!

BERBEC. Septembrie se anunță o lună minunată pentru a face pace cu ceea ce Universul vrea de la tine. Renunță la dorința obsesivă de a controla și vei avea surpriza de a descoperi o lume nouă și minunată.
Dragoste. Susține-ți persoana iubită prin toate obstacolele pe care i le pune viața în cale în luna septembrie. Va avea nevoie de sprijinul tău acum mai mult ca oricând: este un test al relației voastre.
Sănătate. Stai bine cu sănătatea, bucurându-te de armonie pe cele trei planuri: fizic, mintal și spiritual. Fii atentă însă cum răspunzi la situațiile stresante.
Bani. Ai mare noroc la bani și, ne permitem să o spunem, chiar și la jocuri. Poți câștiga o sumă importantă la pariuri. Ai însă grijă cum cheltui aceste finanțe și cum le investești.

TAUR. Ai nevoie să iei o decizie fundamentală în această lună, și toată perioada conduce către ea. Septembrie e o etapă a interiorizării în care te vei cunoaște mai bine, iar intuiția îți va funcționa de minune.
Dragoste. Energiile care te apropie de cămin sunt foarte potente acum, așa că vei petrece mult timp cu familia. Orice problemă ai avea, împărtășește-o cu iubitul tău, care are o soluție pentru orice.
Sănătate. Interiorizarea caracteristică acestei luni îți permite să te conectezi mai bine la sănătatea ta mentală. Pui accent pe alinierea tuturor energiilor ce te animă și te simți mai echilibrată.
Bani. Dacă ai o afacere personală, vei excela în această lună datorită capacității tale de comunicare. Te descurci însă și dacă scrii: jurnaliștii și autorii au mare succes acum.

GEMENI. Luna septembrie pune accent pe viața de familie și pe cea sentimentală. Starea emoțională e extrem de importantă, iar Marte și Pluto vor guverna conflicte ce pot face lumină în existența ta.
Dragoste. Pe data de 8 se anunță o mare provocare în amor. Poate fi vorba despre infidelitate sau despre o ceartă de proporții. Încearcă să navighezi prin aceste turbulențe fără să uiți ceea ce îți dorești cu adevărat.
Sănătate. Tulburarea de la începutul lunii își va pune amprenta asupra ta. Poți avea probleme cu insomniile, așa că încearcă să meditezi cât mai des. Dansul și yoga sunt alte activități recomandate acum.
Bani. Poți câștiga o sumă consistentă de bani acum, în urma unei idei geniale pe care o vei pune briliant în practică. Dar pe cât de repede obții acești bani pe atât de repede îi cheltui. Nu te învinovăți prea tare.

RAC. Crede în intuiția ta, pentru că știe ce e mai bine pentru tine. Septembrie e o perioadă de introspecție și reflecție în care vei medita la marile întrebări ale vieții și în care poți obține și câteva răspunsuri concludente.
Dragoste. Dacă îți permiți să te liniștești, în a doua parte a lunii poți avea parte de dragoste și romantism. Cunoști o persoană nouă care are tot ce îi trebuie pentru a însemna enorm pentru tine în lunile care urmează.
Sănătate. Fii atentă mai ales la durerile de cap în această perioadă. Da, unele sunt cauzate de stres, iar altele de oboseală, dar poate exista și o problemă de sănătate pe care o tot neglijezi de ceva vreme.
Bani. Septembrie e o lună minunată pentru a-ți promova afacerea sau talentele pe Internet. Activitatea ta în social media e favorizată acum. Nu ezita să cheltui din banii puși deoparte ca să te simți bine acum: ai noroc la cumpărături.

LEU. Nu se anunță reușite mari în luna septembrie. Soarele ți-a părăsit semnul și îți permite să te relaxezi și să te bucuri de activități de rutină, ceva ce ți se părea imposibil acum ceva vreme.
Dragoste. Se anunță și un strop de romantism în viața ta, dar și o schimbare a statului amoros. Poate fi negativă sau pozitivă, totul depinde de atitudinea ta față de ea.
Sănătate. Relaxarea își spune cuvântul. Scapi de câteva dintre problemele de sănătate care erau cauzate de stres: dormi mai bine și pielea ta arată minunat. Învață ceva din abordarea victorioasă de acum.
Bani. Se anunță o oportunitate imensă spre sfârșitul lunii, când viața ta devine mai agitată. Această ușă nu se va mai deschide prea curând, așa că profită de ce are să îți ofere viața. Nu lăsa anxietatea să te îndepărteze de o șansă enormă.

FECIOARĂ. Planetele ce guvernează semnele de foc își îndreaptă atenția către tine, stimulându-te să trăiești fiecare zi ca și cum ar fi ultima. E o perioadă excelentă pentru tine în care reușești să mai renunți la dorința de control.
Dragoste. Pasiunea e cuvântul de bază pentru situația ta amoroasă în horoscopul lunii septembrie. Iubești mai intens ca niciodată și poți scăpa și de statutul de single dacă e ceva ce îți dorești.
Sănătate. La câți fluturi ai în stomac, se mai miră cineva că poți suferi de tulburări digestive? Dar fac parte din viață și nici măcar nu te mai supără atât de tare acum.
Bani. Spre finalul lunii situația ta financiară cunoaște o evoluție extraordinară. Nu contează de unde vin banii, cert este că ar trebui cheltuiți cu cap. Nu ar strica să investești în ceva de viitor precum un apartament sau o mașină.

BALANȚĂ. Fără urmă de îndoială, pentru tine septembrie este o lună a schimbării. Vor fi definitivate planuri începute în prima parte a anului și vei ajunge acum să înțelegi mai bine cine ești cu adevărat.
Dragoste. Se anunță o lună superbă pentru angajamente. Partenerul tău de viață dovedește că e omul pe care să te bazezi și la bine și la greu și nu ezită să îți ceară să duceți relația la un nou nivel. Poate avea loc chiar o oficializare a legăturii.
Sănătate. Încearcă să mai atenuezi din efectele devastatoare ale stresului făcând ceva ce îți place cu adevărat, care te face să te simți confortabil și special. Masajele și grădinăritul sunt astfel de exemple. 
Bani. Venus și Saturn, două dintre planetele importante pentru tine, te ajută enorm în carieră. Finanțele devin preocuparea ta presantă la finalul lunii, dar lucrurile vor avansa cum nu se poate mai bine. Cumpără-ți un cadou frumos de ziua ta.

SCORPION. Nu îi poți schimba pe cei din jur, mai degrabă schimbă percepția pe care o ai asupra lor și vei vedea cum totul se transformă ca prin magie. Așa sună lecția pe care o vei avea de asimilat acum.
Dragoste. Indiferent dacă te afli sau nu într-o relație, în septembrie poți întâlni un bărbat care să te inspire să fii ceva mai mult decât ești deja. Însă ține cont că potențialul amoros e scăzut, acest om îți va fi mai degrabă un mentor. Cum am spus, nu încerca să îl schimbi.
Sănătate. Ești obosită, și fizic, dar mai ales psihic. E musai să rezervi câteva momente prețioase pentru tine și să nu permiți nimănui să te deranjeze acum, orice ce s-ar întâmpla.
Bani. Munca în echipă e mai favorizată ca niciodată în cursul lunii septembrie. Relația cu colegii se schimbă fiindcă tu îi percepi altfel acum. Un pic de competiție nu va strica deloc în aceste momente.

SĂGETĂTOR. Optimismul tău contagios, una dintre trăsăturile tale caracteristice, e ușor afectat în această perioadă. De vină sunt Uranus, Neptun și Chiron, toate în retrograd.
Dragoste. Nu prea ai timp de dragoste și nici ea de tine. Dacă relația ta e una stabilă, nu va avea prea tare de suferit, dar relațiile noi vor stagna. Nu e nicio șansă să începi ceva de durată acum.
Sănătate. Vești bune pentru sănătatea ta emoțională. Septembrie e o lună extraordinară pentru vindecare, în care vei putea depăși traume dureroase sau obsesii complicate. Pune pe primul plan psihicul tău.
Bani. E imperios necesar să îți asumi responsabilitatea, mai ales pentru greșelile tale. Vor exista câteva schimbări la muncă ce nu îți priesc deloc și te pot determina să iei decizii nepotrivite.

CAPRICORN. Ai multe de învățat în luna septembrie, cu precădere prin intermediul aventurii și al călătoriilor. Caută-ți mentorul sau citește acele cărți care te așteaptă să îți deschidă ochii către adevăratul sens al vieții.
Dragoste. E o perioadă minunată dacă ești single. Fetele ce sunt în căutarea unei relații își pot găsi ușor sufletul pereche acum. Fii însă onestă și spune tare și răspicat ce îți dorești de la respectiva legătură.
Sănătate. E musai să te scuturi de sentimentele negative dacă vrei să îți fie bine acum. Petrece timp cu familia fiindcă te va ajuta să te relaxezi și să te reconectezi la sinele tău.
Bani. Cum în prima parte a lunii călătorești și purcezi pe drumul auto-descoperirii, în a doua nu mai ai chef de nimic. Stagnarea profesională nu e însă periculoasă, mai ales că ai mare nevoie de această liniște.

VĂRSĂTOR. Soarele, Marte și Jupiter îți susțin apetitul pentru schimbare în luna septembrie. Pot avea loc adevărate revoluții care vor reuși însă să te transforme într-o persoană mult mai bună.
Dragoste. Întâlnești un om care împărtășește aceleași pasiuni cu ale tale și de care te simți extrem de atrasă. Relația voastră e mai degrabă problematică până în a doua jumătate a lunii, când dilemele se mai limpezesc.
Sănătate. Apa te va ajuta mult pentru a-ți menține starea de sănătate. Meditația pe malul unui râu sau al unui ocean ori sporturile de bazin vor fi idei excepționale acum.  
Bani. Ai mari șanse să arăți talentele tale unor oameni cu prestanță și poziție. Se anunță posibilitatea unei călătorii de afaceri spre finalul lunii, așa că fii pregătită pentru ea.

PEȘTI. Spiritualitatea și creativitatea sunt mai mult ca niciodată cuvintele ce caracterizează călătoria vieții tale în septembrie. Ai încredere în tine pentru că poți obține orice vrei acum. 
Dragoste. E timpul să pui punctul pe „i” în relație. Nu te mai sacrifica pentru binele celuilalt și cere ceea ce îți dorești. Partenerul tău e mai înclinat ca niciodată să facă orice pentru tine.
Sănătate. Relaxează-te: e ceea ce te imploră să faci luna septembrie. Omul nu poate trăi numai ca să muncească, iar acum e bine să dai curs năzuinței sufletului tău.  
Bani. Excelezi mai ales în domeniile creative. Poți face furori cu un proiect artistic, dar nu grăbi procesul transformării sale în realitate. Oferă-ți tot timpul necesar pentru că poți da naștere unei capodopere.

Horoscopul lunii septembrie stă sub semnul echinocţiului de toamnă, iar zodiile sunt pregătite să intre într-o nouă etapă a vieții lor.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web