Personalul medical din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private are obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.
Prevederea se regăsește într-un document pus în transparență decizională de Ministerul Sănătății.
Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;
b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.
„Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important îl dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.
Ce se întâmplă dacă medicii nu vor să prezinte certificatul
Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.
Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.
În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.
După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.
În ce condiții încetează contractul de muncă
În unitățile publice măsura încetării contractului în baza cărora își desfășoară activitatea personalul este necesară pentru a crea posibilitatea încadrării pe acele posturi a altor persoane, în vederea asigurării continuității activității, ținând cont de faptul că în unitățile respective numărul total al posturilor este limitat prin acte normative.
Responsabilitatea pentru a asigura aplicarea acestor măsuri revine conducerii unităților publice și private.
Nerespectarea acestor obligații de către conducătorul unității respective reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei aplicată de către personalul împuternicit din cadrul direcției de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București și din cadrul Inspecției Sanitare de Stat.