Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului. Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă de luni, 10 ianuarie 2022, ora 10:00, până miercuri, 12 ianuarie 2022, ora 10:00.
În Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15...25 l/mp), la început predominant sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.
Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei. Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.
Notă: În intervalul 11 – 14 ianuarie, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.