Dorohoi News Logo

Mobilizare generală împotriva caniculei. Noile măsuri: Adaptarea programului de lucru, monitorizarea zonelor cu risc de incendiu

canicula

Departamentul pentru Situații de Urgență a adoptat o serie de măsuri pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc temperaturi extreme cu riscul asociat, caniculă precum și gestionarea situațiilor de urgență conexe.

Potrivit CNSU la nivelul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale se vor adopta următoarele măsuri:
- adaptarea programului de lucru şi limitarea activităților desfășurate în aer liber;
- amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţie, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;
- informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare precum și interdicția utilizării focului deschis la arderea de mirişti şi vegetaţie uscată;
- monitorizarea zonelor forestiere și în special a celor frecventate de turiști de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;
- desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;
- continuarea aplicări dispoziției șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 894 din 20.06.2021; - identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile;
- asigurarea operativității tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviar.

Hotărârea nr. 31 din 20.07.2022 adoptată de CNSU

Populația este sfătuită să evite deplasările sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiționat (magazine, spatii publice)  precum şi:
- evitarea spațiilor aglomerate, a expunerii la soare și a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00;
- asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare adaptate sezonului compusă în special din apă, sucuri naturale din fructe, ceaiuri călduțe, fructe, legume sau iaurturi;
- adaptarea vestimentației prin purtarea unor haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitarea consumului de alimente cu un conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală precum și a băuturilor alcoolice și a celor care conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare.

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web