Poliţiştii de imigrări au desfășurat, la nivel naţional, în ultimele cinci luni, mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a şederii şi muncii ilegale în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului. Peste 1600 de cetăţeni străini au fost depistaţi cu şedere ilegală.
În perioada 1 martie - 31 iulie a.c., poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, peste 4000 de verificări în teren, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 2453 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, în perioada de referinţă au fost depistaţi 1603 cetăţeni străini cu şedere ilegală.
Inspectoratul General pentru Imigrări, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii şi a muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.