Ministrul Afacerilor Externe l-a primit astăzi pe ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, întrevederea dintre cei doi a oferit prilejul unei evaluări a stadiului relațiilor bilaterale dintre România și Regatul Danemarcei, care se află la un nivel foarte bun, ministrul afacerilor externe exprimând dorința României de consolidare a dialogului politico-diplomatic și sectorial.
În timpul întâlnirii, Bogdan Aurescu a făcut referire la îndeplinirea de către România a condițiilor de aderare la spațiul Schengen, invocând eforturile depuse pentru gestionarea celor 2,2 milioane de refugiați ucraineni care au trecut frontiera României, precum și mesajele pozitive din partea partenerilor europeni cu privire la sprijinul aderării țării noastre la la spațiul Schengen. În acest context, ambasadorul agreat al Regatului Danemarcei în România a exprimat sprijinul deplin al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen, se arată în comunicatul de presă.
Potrivit comunicatului MAE, cei doi oficiali ”au evidențiat cooperarea româno-daneză foarte bună la nivelul UE și NATO și importanța menținerii unei coordonări strânse, de relevanță deosebită, în special în actualul context complicat de securitate. În acest registru, a fost realizat un schimb de opinii privind provocările de ordin economic, energetic, alimentar şi securitar cu care se confruntă UE ca urmare a războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă. În context, șeful diplomației române a prezentat detalii ale sprijinul acordat de România Ucrainei, cu accent pe asistența umanitară oferită refugiaților ucraineni și facilitarea transportului de grâne”.
La finalului întâlnirii, șeful diplomației române „l-a asigurat pe interlocutor de întreg sprijinul autorităților române și al Ministerului Afacerilor Externe în derularea activității sale viitoare și i-a urat succes deplin în realizarea mandatului său în România”.
Sursa: adevarul.ro