Copil de 15 ani, cu piciorul amputat după ce a fost călcat de tren, în centrul stațiunii Vatra Dornei / Martorii susțin că avea căști și era atent la telefon și nu a văzut că se apropie trenul
Un băiat în vârstă de 15 ani a ajuns, marţi, la spital, cu un picior amputat, după ce a fost lovit de tren în proximitatea staţiei CF Vatra Dornei Băi, anunță Agerpres.
Managerul Spitalului Municipal Vatra Dornei, Valentin Stan, a declarat că băiatul lovit de tren a fost adus cu ambulanţa la Compartimentul Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Vatra Dornei unde a fost stabilizat, ulterior fiind transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Copii „Sf Maria” din Iaşi.
Potrivit lui Valentin Stan, piciorul amputat a fost plasat în gheaţă şi a plecat cu pacientul, pentru că este posibil să se încerce replantarea piciorului, în condiţiile în care copilul ar fi fost transferat la aceeaşi echipă medicală care a reuşit, anul trecut, să replanteze mâinile unei fete rănite într-un accident rutier.
Sursa: g4media.ro