Dorohoi News Logo

Aeronavele AWACS ale NATO au ajuns în România. Vor efectua misiuni de recunoaștere și supraveghere

awacs

România este de astăzi și mai sigură. NATO a trimis la București primele două din cele trei aeronave speciale, denumite AWACS, care vor supraveghea în următoarele săptămâni flancul de sud-est al Alianței Nord-Atlantice.

Impresionantele platforme radar aeropurtate, vor fi operate și securizate, de 180 de militari, aduși de la baza din Germania, printre care sunt și români.

Aterizarea AWACS într-o bază militară românească este cu adevărat o premieră în istoria Forțelor Aeriene Române. Până acum, aceste platforme radar aeropurtate extrem de performante, aflate în proprietatea NATO ca organizație și nu a vreunei țări aliate, au fost implicate doar în misiuni de survol și supraveghere în spațiul aerian românesc.

Aeronavele AWACS au asigurat și protecția Summitului Uniunii Europene din 2019, de la Sibiu. Acum NATO a decis să trimită în România trei aeronave de supraveghere AWACS, din flota sa de 14 aparate, aflate în baza din Geilenkirchen, Germania.

Lt. col. Mike Belizaire, comandantul misiunii AWACS în România: „Acest avion a fost proiectat în mod special pentru a asigura supravegherea spațiului aerian, terestru și maritim. Și să sprijine aviația noastră prin informări directe și date radar. Vom opera aeronavele în apropiere de granița flancului de est al NATO și cu platforma noastră, noi putem să vedem tot ce se întâmplă la sute de kilometri distanță, în interior spațiului non-NATO.”

Operatorii AWACS pot detecta avioane inamice de la o distanță de peste 400 de kilometri, ceea ce le fac sigure în fața unor eventuale amenințări cu rachete.

La fel, pe baza informațiilor obținute de radarul AWACS, care măsoară 9,1 metri și se învârte complet la fiecare zece secunde, comandanții alianței pot trimite apoi avioane de vânătoare sau de atac la sol în spațiul de luptă.

Aeronavele AWACS dislocate în România vor desfășura în următoarele săptămâni misiuni de supraveghere într-un sistem aliat care se bazează și pe sateliți, drone, dar mai ales pe sistemul de apărare antiaeriană și radarele forțelor armate române.

General (R) Virgil Bălăceanu: „Pe de altă parte și numărul orelor de zbor poate fi mult mai mare, pentru că se realizează și economii. În loc să se facă zborul dinspre Germania, în zona graniței de est, respectiv a României, ele sunt prezente în România.”

General Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării: „Sunt capabilități aeriene suplimentare foarte importante. Și aș spune complementare capabilităților NATO terestre și aeriene dislocate deja pe teritoriul României.”

Configurate pe platformele unor avioane comerciale Boeing 707, aeronavale AWACS sunt impresionante. Au o lungime de 46,6 de metri, o anvergură de 44,43 de metri, iar cele patru motoare turbojet le asigura o viteză de zbor de peste 800 de kilometri la oră. În condiții normale, o aeronavă AWCS poate supraveghea o suprafață imensă, de 312 mii de kilometri pătrați, mai mult decât suprafața României și Moldovei la un loc, de la o înălțime de peste 9.000 de metri.

Aceste avioane au o autonomie de zbor de 9.250 de kilometri sau 11 ore, însă capacitatea poate fi prelungită pentru că pot fi realimentate în aer.

Sursa: Pro TV

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web