Dorohoi News Logo

Medicii din Iași i-au reimplantat gamba adolescentului accidentat de tren la Vatra Dornei

operatie

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași au reușit reimplantarea gambei stângi în cazul adolescentului lovit de tren ieri, 17 ianuarie 2023, în gara din Vatra Dornei. Intervenția a fost una dificilă, de 13 ore, și a necesitat o echipă multidisciplinară.

„Intervenția a durat 13 ore, cu osteosinteză gamba stângă - echipa de Ortopedie, reimplantare gamba stânga - echipa de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, splenectomie de necesitate - echipa de chirurgie pediatrică și susținerea funcțiilor vitale, plasmafereză, necesitate terapeutică vitală - echipa ATI. Este în ATI sub supraveghere continuă de specialitate. Este un politraumatism cu indice de severitate lezional mare”, a declarat dr. Tamara Roșu, medic-șef UPU și purtător de cuvânt al unității medicale.

Accidentul a avut loc marți dimineață, când băiatul nu a auzit trenul venind pentru că avea căştile în urechi şi telefonul în mână. Adolescentul a fost transportat mai întâi la unitatea medicală din Vatra Dornei, iar ulterior cu elicopterul SMURD la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, având piciorul stâng amputat.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

national
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web