În cea de-a treia zi de Paşte, pe 25 aprilie, a avut loc finala concursului naţional Românii Au Talent. Toţi românii au urmărit cu sufletul la gură talente speciale româneşti, care realmente au încântat publicul.
Am fost uimiţi de vocile spectaculoase ale Rebecai Neacşu, Narcis Ianau, Adrian Ţuţu, Cristina&Alina şi Valentin Dinu, am fost şocaţi de ingeniozitatea soţilor Luca, a barmanului Valentin Luca, împreună cu beat boxul lui Cosmin Agache, iar privirile ne-au fost scăldate prin aprecierea talentului sportiv al trupei Ballance, Ştefan Florescu, grupul Akikai şi gimnasta Medeea.
În cele din urmă, votul publicului a decis. Câştigătorul primului sezon Românii Au Talent este Adrian Ţuţu. El a obţinut premiul de 120000 de euro impresionând atât publicul, cât şi juriul prin harul de a compune versuri pe ritmuri de hip hop, dar şi prin tristă lui poveste de viaţă. Toate compoziţiile lui sunt dedicate părinţilor decedaţi.
"Mă simt foarte emoţionat. Nu mai am cuvinte. Vă mulţumesc! Toată viaţa mea v-o dăruiesc vouă şi sper că melodiile mele să fie un mesaj bun pentru voi", a declarat Adrian Ţuţu. (ZiareBotosani.ro, Mădălina I.)
http://www.protv.ro/video/romanii-au-talent_adrian-tutu_13811.html