De marți vremea va intra într-un proces de încălzire. Se va resimți în toate regiunile. Temperaturile vor fi cu mult mai ridicate decât în mod normal pentru această dată și vorbim de peste 10° în toată țara, până la 17-18 grade în partea de sud a teritoriului, în condițiile în care precipitațiile vor traversa teritoriul țării noastre mai ales de marți, dinspre vest către est, însă nu vor fi pe arii extinse, în general slabe cantitativ.
Vorbim de precipitații sub formă de ninsoare în zonele montane înalte, mixte în zonele mai joase montane, dar trecător și prin Transilvania și prin Maramureș și prin nordul Moldovei, în funcție în mod deosebit de momentul la care apar acestea.
Noaptea, dimineața vor fi în general sub formă de lapoviță și ninsoare, însă vorbim de precipitații slabe. Deocamdată nu se estimează o depunere de strat de zăpadă.
Cum va fi vremea în Bucureşti
Și în Capitală, la fel vreme mai caldă decât în mod normal pe tot parcursul intervalului, chiar dacă vom avea variații termice de la o zi la cealaltă mâine-poimâine undeva la 10-12-13 grade poate la amiază.
Apoi se va încălzi treptat și în Capitală peste 15-16 grade în condițiile în care, chiar dacă mai apar înnorări, precipitațiile aproape că nu se vor vedea. Poate de spre sfârșitul săptămânii viitoare să apară ceva ploaie și în zona Capitalei, a spus Alina Şerban, meteorolog în cadrul ANM, la Antena 3 CNN.