Marți, pe data de 7 martie, ministrul Educației, Ligia Deca, a dat o veste care îi va bucura pe toți elevii. La fiecare început de an, cu toții vor avea parte un lucru indispensabil pentru procesul de învățare.
Ministrul Ligia Deca a anunțat că, la fiecare început de an, toți elevii vor avea parte de rechizitele necesare.
Valoarea pachetelor de rechizite a fost majorată
„Astăzi, am semnat ordinul care majorează suma alocată pentru pachetele de rechizite şcolare. Aceasta este doar una dintre măsurile unui plan prin care combatem abandonul şcolar şi ne asigurăm că toţi elevii au parte de educaţia de calitate pe care o merită”, a scris aceasta pe Facebook.
Așadar, începând cu anul școlar 2023-2024, valoarea pachetelor de rechizite a fost majorată după cum urmează:
65 de lei/pachet/elev din învăţământul primar, de la 25 de lei/pachet/elev;
75 de lei/pachet/elev din învăţământul gimnazial, de la 35 de lei/pachet/elev.
O altă veste bună pentru elevi este faptul că se vor acorda peste 870.000 de burse, iar bugetul pentru acestea va fi dublat. Anunțul a fost făcut recent de către PNL, care dorește să susțină performanța prin măsuri concrete.
Așadar, cuantumul burselor de merit va fi majorat de la 200 la 450 de lei, bursa de excelenţă olimpică internaţională (I) va fi 1.000 lei/lună, iar bursa de excelenţă olimpică naţională (II) va fi de 700 lei/lună.
De asemenea, elevii cu performanţe deosebite la olimpiadele naţionale sau la concursurile internaţionale pot fi înscrişi la liceu, la filiera unde au obţinut rezultatele, fără a mai susţine evaluarea naţională sau concursul de admitere, iar elevii cu rezultate şcolare înalte vor putea promova doi ani de studii într-unul singur.
„Performanţa este susţinută prin măsuri concrete, în noile legi ale educaţiei. Astfel, anual, vor fi acordate peste 870.000 de burse, iar bugetul pentru acestea va fi dublat. Cuantumul burselor de merit va fi majorat de la 200 la 450 de lei, bursa de excelenţă olimpică internaţională (I) va fi 1.000 lei/lună, iar bursa de excelenţă olimpică naţională (II) va fi de 700 lei/lună”, a transmis Partidul Național Liberal (PNL).
De asemenea, PNL a transmis elevii cu performanţe deosebite la olimpiadele naţionale sau la concursurile internaţionale pot fi înscrişi la liceu, la filiera unde au obţinut rezultatele, fără a mai susţine evaluarea naţională sau concursul de admitere.
„De asemenea, elevii cu rezultate şcolare înalte vor putea promova doi ani de studii într-unul singur, iar elevii care câştigă medalii la sporturile olimpice organizate de federaţiile naţionale vor beneficia de burse de merit”, a completat PNL.