Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului. Potrivit meteorologilor, informarea este valabilă în intervalul 17 aprilie, ora 12:00 – 19 aprilie, ora 10:00.
În intervalul menționat temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. Se vor acumula cantități de apă local de 15...20 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în zonele montane, iar marți (18 aprilie) îndeosebi în sud-est. Pe arii restrânse vor fi descărcări electrice și grindină.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45...55 km/h în sud.
Până spre sfârșitul săptămânii temporar va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor.