Guvernul a aprobat noua rovinietă, care se va plăti în funcție de distanță și de gradul de poluare, potrivit normelor europene.
Dacă actul normativ va primi undă verde în Parlament, şoferii de camioane vor plăti chiar şi de şase ori mai mult pentru rovinietă, adică până la 7 mii de euro. Transportatorii amenință cu blocarea șoselelor, în semn de protest.
„Este o nemulțumire totală, legată în primul rând de starea infrastructurii raportată noilor condiții impuse de legislație, adică raportul calitate-preț, defavorabil total, în raport cu modelul austriac, care aplică acest sistem, dar care îl aplică la un nivel și un standard de calitate și mai ales, ținând cont de faptul că acolo unde se aplică acest sistem viteza medie, obținută de un transportator este dublă față de România.
Pe chestiunea aceasta am insistat în mod frecvent, în mod repetat, și toată lumea s-a întors cu spatele. Direcția este dată, de la Bruxelles, cu siguranță Parlamentul va adopta. Un angajament de prost gust, din punctul nostru de vedere și din punct de vedere al românilor, pentru că și ei vor plăti mai mult, în condițiile în care România este ultima țară cu infrastructură pentru vehiculele care utilizează carburanți alternativi", a spus în direct la Antena 3 CNN, Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport.