Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de Guvern de joi, 13 iulie 2023, prima demisie la nivel înalt din acest Executiv, din cauza ilegalităților comise în „azilele groazei” din județul Ilfov. Este vorba despre Marius Budăi, ministrul Muncii.
Demisia lui Marius Budăi din funcţia de ministru al Muncii reprezintă un gest de onoare, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
„Este cât se poate de clar, evident, că dintr-un cumul de factori care ţin atât de stat, cât şi de zona privată activitatea de protecţie a persoanelor vârstnice şi vulnerabile s-a îndepărtat dramatic de scopul său iniţial. (...) Am avut în această dimineaţă o discuţie cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia la finalul acestei şedinţe. Este un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic într-o astfel de criză, în orice democraţie consolidată a Europei”, a afirmat premierul.
Totodată, au fost demiși preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu, vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun și dorohoianca Cristina Elena Anton, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).