Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de tip COD GALBEN de val de căldură în extindere și intensificare și disconfort termic ridicat. Potrivit meteorologilor, atenționarea este valabilă sâmbătă, 26 august 2023, de la ora 10.00, până sâmbătă, 27 august.
În intervalul menționat, în întreaga țară disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități îndeosebi în zonele de câmpie și podiș. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 și 22 de grade.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.