Uniunea Naţională a Barourilor a organizat astăzi o acțiune de protest denumită „O zi fără avocaţi! Ziua în care justiţia nu există”. Apărătorii nu au intrat în sălile de judecată decât pentru cazurile urgente.
Campania „O zi fără avocaţi! Ziua în care justiţia nu există” a fost iniţiată în urma Hotărârii Consiliului UNBR din 1-2 septembrie 2023, când s-a decis organizarea unei campanii pentru apărarea drepturilor avocaţilor, supuşi unor provocări şi disfuncţionalităţi continue în exercitarea misiunii de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
„Ziua Fara Avocati” a fost stabilită pentru 4 octombrie 2023, va fi dedicată comunicării problemelor cu care se confruntă avocatura”, a transmis Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Probleme semnalate de avocați:
- Termenele îndelungate acordate de instanțe;
- Prelungirea nejustificată a procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată;
- Amânarea repetată a pronunțării soluțiilor în dosare;
- Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale;
- Inexistența unei aplicări unitare a procedurii de normare a activității, ceea ce lipsește de previzibilitate actul de justiție;
- Neindicarea unui reper temporal până la care urmează a fi realizată analiza CSM, deși prin Hotărârea CSM nr.2040/13 iulie 2023 se arată că normarea muncii la 40 dosare/lună reprezintă o măsură temporară, până la efectuarea unei analize referitoare la volumul optim de activitate al judecătorilor;
- Valoarea excesivă a taxelor judiciare de timbru în unele situații;
- Ineficiența practică a legislației ajutorului public judiciar.